Datorită unor probleme (a se citi răbdare, neuroni în vacanţă, lipsa somnului normal (la mine normal înseamnă peste 8 ore), lipsa chefului datorat de căldură) şi câteva chestii organizatorice (gen căutat altă platformă care nu-şi face update din 2 în 2 săptămâni şi strică lucrurile cu care m-am obişnuit deja) blogul meu va lua o mică pauză, momentan nedeterminată.
Pare rău pentru articolele salvate prin draft, sper să îmi fac o dată timp să le duc până la capăt..
Voi reveni (cât de curând..)
Încerc să scriu acest articol de pe la ora 19. Şi tot îl scriu, şi tot şterg, şi tot scriu altceva, şi iar şterg.. şi mă enervez că blogul meu se vede cam ciudat de pe un iphone şi tot aşa. Găsesc mereu scuze de a nu termina ce am de spus.
Găsesc mereu scuze şi vinovaţi pentru problemele mele. Dar niciodată nu spun de la început că “DA frate, ţi-am greşit, dă-mi în cap!” Bine, sunt momente când chiar am dreptate şi lupt pentru asta dar şi momente când o iau razna şi deranjez sau chiar supăr multe persoane din jur. Îmi dau seama de greşeală, mi-o recunosc dar când unui om îi greşeşti, trebuie să lupţi mult ca să îi demonstrezi că vrei şi încerci să te schimbi.
Faci promisiuni. Şi pentru ce? Când următoarea dată iar o dai în bară din aceleaşi motive. Oare omul căruia îi greşeşti nu se va sătura o dată şi o dată de promisiunile tale în vânt?
Mi-am adus aminte de chestiile astea astăzi când am fost luată pe sus de o prietenă şi am plecat la un “girls night out“. Nu vă gândiţi la prostii! Am avut parte de saună, puţin masaj şi puţină linişte cu gândurile noastre, mă rog, ale mele, că ale mele îs mai aiurite. Ne-am liniştit, i-am urat “de bine” moşuleţului care ne-a ras partea stânga faţă a maşinii [semaforul e pentru negrii d`ooh!] în timp ce veneam înspre salon şi am început să depănăm amintiri. Evident că eu am fost obiectivul principal, pentru că vrând nevrând m-am schimbat puţin de cum eram acum 3 ani.
Cum poţi învăţa un om, care acum 5 ani se închidea în sine când avea probleme şi încerca totul pe cont propriu [deşi nu-i reuşea tot timpul], după vreo 2 ani a reuşit să se exteriorizeze [vă zic eu, să ţineţi o ură în voi vă macină mai rău decât dacă a-ţi spune-o] şi acum să-l reînveţi să-şi ţină problemele pentru el? Dacă ştiţi cum, just say it 
Un bun prieten de-al meu, care m-a “botezat” tweety îmi repeta mereu că eram mereu veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, mereu pusă pe şotii şi din cauza asta semănam cu micul canar. Din păcate, se pare că micul tweety a cam îmbătrânit şi i-a cam pierit cheful. Vreau totuşi să cred că e doar o bătrâneţe de moment şi că atunci când se va înzdrăveni îmi va da din nou cheful de viaţă.
Până când “tizul” meu se va înzdrăveni complet, îmi cer din timp scuze pentru eventualele neplăceri create de atitudinea mea, probabil uneori caracterizată a fi infantilă. Deşi, trebuie să recunoaşteţi, am dat dovadă de maturitate scriind aceste rânduri pe care oricum pluteau în aer dacă vor fi sau nu publicate
P.S.: Ultimele scuze erau în avans, chiar dacă voi greşi sau nu cu ceva. Ştiu, simplele cuvinte nu fac mare brânză însă gestul..
Lucrez într-un domeniu unde comunicarea este totul. Clienţii sunt pe primul plan, au tot timpul prioritate, au întotdeauna dreptate [sau nu], etc etc, cu alte cuvinte legătura dintre noi [firma unde lucrez] şi ei [clienţii] trebuie să fie foarte puternică. În ajutorul nostru vin: internetul [trăiască e-mail-ul] şi telefoanele [fie fixe sau mobile]. more…
Care e perioada cea mai frumoasă a vieţii, când nu ai griji şi probleme? Copilăria!
Ce poate fi mai frumos decât să fii un copil? Mie mi-a plăcut perioada când am fost copil [deşi şi acum mai sunt răsfăţată ca un kinder, dar asta e partea a doua de acum ]. E drept că atunci îmi doream să “mă fac mare”, însă acum.. ce n-aş da să fiu din nou mic.. Dar deah, timpul trece şi viaţa merge înainte!
Astăzi este 1 iunie şi vreau să urez un sincer LA MULŢI ANI! tuturor celor care sunt sau se simt copii.
Un copil poate oricând să înveţe un adult 3 lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce îşi doreşte.
Paul Coelho
Ştiu că m-aţi dat dispărută, ştiu că vă e dor de mine, aşa că.. am revenit!
Lipsa mea se datorează unei mici probleme tehnice, cu ocazia asta ţin să urez numai rău bine celor de la wordpress, împreună cu a lor bug-uri, cu care, btw, încă mă mai lupt. Mulţumesc wordpress că mi-ai pierdut vreo 10 articole/idei în aceste 3 săptămâni de absenţă. Şi promit solemn, cu mâna pe inimă, că nu o să mai folosesc niciodată opţiunea de “schedule”
Sper să îmi revină ideile din posturile pierdute ca să avem ce pălavrăgi pe diferite teme.
P.S.: Mulţumesc frumos tuturor pentru grija pe care o aveţi pentru mine!
