În week-end-ul ce urmează vom avea parte de o altă ediție miorlăitoare de Sofisticat.
Cred că sunt puține ediții la care nu am participat, mai ales că în ultima vreme mă cam recunoaște lumea. Nu că ar fi un lucru rău
În week-end-ul ce urmează vom avea parte de o altă ediție miorlăitoare de Sofisticat.
Cred că sunt puține ediții la care nu am participat, mai ales că în ultima vreme mă cam recunoaște lumea. Nu că ar fi un lucru rău
După cum am dat de înțeles până acum, nu prea îmi expun viața personală pe blog. Nici pe rețelele de socializare nu stau mai breaz, ba chiar s-ar putea să apară anumite “detalii” la câteva zile sau luni distanță. Și asta doar din simplul motiv că îmi ne place să facem lucrurile offline, doar cu prietenii apropiați și familie.
Așa s-a întâmplat și cu articolul în care anunțam că.. m-am căsătorit Pur și simplu, fără nicio “pregătire” înainte. Ei bine, pregătiri au fost întrucât nu e tocmai ușor să organizezi o nuntă. Doar că tot ceea ce am făcut a fost cu ajutorul celor dragi și notat pas cu pas astfel încât acum pot să vin să dau și câteva sfaturi. Așa, ca de proaspătă miresică. ?
Zilele trecute discutam cu o prietenă despre decorarea noului ei apartament. Mie deja nu-mi vine să cred că îndată avem deja 3 anișori în noul apartament și încă mai găsim lucrușoare de luat pentru “cuibușorul nostru”.
Nu știu cum se face că de fiecare dată când ajungem prin diverse magazine, ne dăm seama că ar trebui să mai luăm câte ceva sau anumite chestii de prin casă ar trebui schimbate/înlocuite (în funcție de sezon). Per total, ne-am mobilat și decorat apartamentul după bunul plac și chiar îl consider “my home sweet home“.
Acum ceva vreme am citit pe net o povestioară care m-a făcut să mă gândesc și să apreciez mai mult persoanele de lângă mine. Rândurile de mai jos aparțin Oanei Pellea.
Cum a venit toamna, cum hop și conferințele frumoase pentru bloggeri. Și despre ce eveniment mai plăcut vă pot povesti în continuare? Webstock 2016! #webstockro