Tag-Archive for » oameni «

Semnaturi prin telefon?!

V-am zis cât de mult urăsc campaniile electorale? Nu? Vă zic acuma: URĂSC campaniile electorale şi, mai ales, cei care manipulează oamenii pentru un vot în plus.

De vreo 3 zile, zilnic, mă tot sună anumite persoane pentru a-mi cere datele şi pentru a fi de acord ca idiotul actual de la conducerea ţării să mai candideze iar.

1. De unde mama huciului au numărul meu de telefon?

2. De ce să îmi dau datele şi să semnez [prin telefon] pentru ca marinarul să ne mai fure încă 5 ani de acum încolo?

Evident, azi m-am enervat groaznic şi am început să o fac pe tanti de la telefon în toate felurile, terminând cu minunata frază: “Mă mai sună cineva încă o dată şi pe cuvântul meu că fac pe dracu-n patru să aflu cine sunteţi şi să vă dau în judecată” [pe ce motiv nu ştiu încă, dar nu asta contează momentan happy ]. Aştept să văd dacă se mai încumetă careva.

Ştiu, sunt rea devil dar urăsc manipulatorii!

P.S.: Pariu că şi anul ăsta se fraudează iar alegerile?

Un sfarsit, dar un nou inceput :)

whatcha doinE ciudat cum unii oameni te etichetează imediat atunci când pleci pentru câteva luni pentru pentru a lucra în alt oraş decât cel natal.

Ţi se pune o “etichetă” pe care scrie “a uitat de unde a plecat” fără să ştie câte zile ai stat închis în casă pentru că nu aveai cu cine ieşi în oraş, câte săptămâni ţi-au trebuit ca să te obişnuieşti cu colegii de la servici sau oamenii din jurul tău. Dar ei nuuu, ei cred că i-ai lăsat pe toţi de acasă pentru că acolo ţi-e bine. Nimănui nu e bine departe de casă! asta s-o ştiţi de la mine.

În 3 luni de zile, m-am maturizat cât pentru 3 ani. Am avut un şoc extraordinar când am ajuns pentru prima dată acasă [“acasă” din Bucureşti] şi a trebuit să-mi fac singură de mâncare, şi nu doar pentru mine. Deah, mama nu mai era aici, era doar vocea ei la telefon care îmi zicea grijulie: “nu uita de aia!”, “fă aia!”.

Ca să nu mai zic de şocul pe care l-am avut când am intrat pentru prima dată în bancă, unde am avut un fel de interviu cu Gina L. Îmi venea să nu-mi mai las prietenul să plece, mă simţeam de parcă mă duceam singură în gura lupului. Ce am făcut, ce n-am făcut, am trecut de mini-interviu şi am ajuns într-o cameră enormă cu o mulţime de oameni noi. Nu cunoşteam pe nimeni, eram singură împotriva tuturor.. Tiptil, tiptil, am prins curaj şi am început să interacţionez. Ciudat, nimeni nu se comporta mai diferit faţă de mine pentru că eram din Suceava [din ce circulă pe net şi se poate vedea şi prin atitudinea unora, unii bucureşteni nu prea îi agrează pe cei din “provincie“].

hugsNiciodată în cele 3 luni de zile nu am auzit o vorbă rea adresată celor care nu erau din Bucureşti şi asta nu poate decât să mă bucure. De ce? Pentru că mi-am dat seama că am dat peste nişte oameni deosebiţi, care nu fac niciun fel de discriminare. Oameni care m-au tratat cu respect, care m-au învăţat câte ceva din tainele bancare, care încă mă mai primesc cu braţele deschise de fiecare dată când mai ajung prin Bucureşti. Nu pot decât să le mulţumesc pentru încrederea pe care au avut-o/o au în mine şi pentru faptul că au reuşit, fără să-şi dea seama, să mă mai maturizeze puţin.

În aceste 3 luni am învăţat, de fapt şi de drept, ce înseamnă viaţa cu adevărat, ce înseamnă să nu ai părinţii lângă tine pentru a-ţi arăta calea dreaptă, şi mai ales, ce înseamnă respectul şi iubirea pentru cel de lângă mine. Da, tot ce am păţit/învăţat acum, am pus ca o cărămidă la temelia pe care ne-am creat-o, eu şi EL [ love struck ], care ne va ajuta cu siguranţă şi pe viitor.

Mulţumesc oamenilor minunaţi de la Libra [sper să citiţi asta happy ] şi prietenului pentru tot sprijinul pe care mi l-au dat pentru a încerca să-mi fac un viitor pentru viaţa mea.

P.S.: De abia acuma am simţit pe pielea mea ceea ce fosta mea colegă de liceu originară din Republica Moldova, Tania, îmi povestea cu lacrimi în ochi: “Pentru a reuşi în viaţă e nevoie de sacrificii. Şi cel mai dureros sacrificiu e cel să fii departe de casă!

Chestii ciudate pe okazii.ro

Vă întrebaţi ce mai vând oamenii pe net? Vă zic eu: multe chestii ciudate! Am intrat şi eu azi de curiozitate pe okazii.ro, un site de vânzări/cumpărări on-line [sau e-bay de România]. Ce am găsit m-a amuzat teribil. Clătiţi-vă şi voi ochişorii mai jos happy

Acum poate îmi explică cineva de ce ar vinde oamenii:

  • aer? Sau mai bine zis cum? Şi nu orice fel de aer, ci aer de la Marea Mediterana/Marea Egee/de pădure.. şi cantitatea e de 75. 75 de ce? grame?
  • un blog OTV cu 1.500 – 2.000 vizitatori? Înţeleg că OTV e un fenomen naţional de acuma.. dar chiar aşa?
  • un forum de business/sport/it/politică?
  • un capac de WC cu led-uri? Şi nu oricum, ci cu armătură de inox! Ar trebui să mă simt mai bine pe el sau cum?
  • o colecţie de capace Coca-Cola? Doar 25 de bucăţi. Puţin puţin, dacă nu le-a strâns din timp..
  • un craniu din os uman didactic? Să mai întreb dacă a aparţinut cuiva.. în viaţă?
  • drivere Xp pentru un sony vaio? Google e plin de drivere, pentru ce să le cumpăr?
  • o imagine a cerului plin de nori? De astea am şi eu câte vrea omul big grin Iar preţul licitaţiei.. 1.500 euro! Nu mai bine ies până afară cu un aparat foto?
  • o invitaţie pe filelist? Vă dau eu dacă vreţi, am destule şi nici nu cer 30 Ron
  • loc de veci în Bellu? Şi nu unul.. ci 21 mp! Cu livrarea şi predarea personală direct în cimitir, evident
  • mască de gaze de aia din timpul războiului? Ar fi adecvată pentru gripa porcină actuală, dar m-aş cam speria dacă aş vedea pe cineva purtând aşa ceva pe stradă. Aş crede că vine sfârşitul lumii straight face
  • un om de închiriat? Starea produsului: Folosit, evident. Face cam de toate. O fi noua metodă de prostituţie legală?
  • scărpinător de bile? Băieţii cred că ar găsi util chestia asta, eu sigur nu laughing
  • statutul partidului comunist român 1979? Găsit probabil prin podul casei
  • un cont google AdSense cu 65$ în el? Livrarea într-un internet cafe. Pentru?

P.S.: Pentru cei care trimit comentarii de genul “de ce scrii numele site-ului pe poze?”, people! chestia aia se numeşte copyright a.k.a. pozele/print-screen-urile sunt proprietatea mea personală. Greu, greu happy

Librariile Adevarul – chiar mai citesc oamenii?

pictoriM-a tot rugat mama mea să-i fac rost de primul număr din colecţia “Pictori de geniu” de la ziarul Adevărul pentru că îl pierduse. Caut, sun, întreb şi până la urmă găsesc o adresă cu o librărie Adevărul în Bucureşti. Merg azi liniştită cu o colegă de birou la adresa respectivă: Bulevardul Magheru nr. 18, lângă Cinema Patria sau mai bine zis, exact lângă Librăria Cărtureşti. Ajung acolo.. stupoare! O coadă luuuuungă mă aştepta.

Acuma întreb şi eu, ca o persoană normală, mai citesc oamenii cărţi sau e doar o nouă modă de a arăta cât de cult eşti? Lumea acuză tineretul că e tot timpul cu nasul în calculator, nu au timp de citit. Şi totuşi, tinerii pe care i-am văzut azi la coadă + vânzările record ale ziarelor cu diferite colecţii de cărţi [Libertatea, Jurnalul Naţional, Adevărul] mă fac să-mi pun un mare semn de întrebare: Oamenii chiar citesc cărţile pe care se bat să le ia sau doar le ţin ca şi bibelou în bibliotecă?

Later edit: Văd că acest articol este destul de căutat de către oameni care încearcă să găsească câteva date de contact/adrese la una din Librăriile Adevărul din ţară. Aşa că am să vă dau o mică mână de ajutor:

Nr. de telefon Editura Adevărul Holding: 021.407.76.40 sau 021.407.76.38 sau fax: 021.407.54.81.

Adrese ale Librăriilor Adevărul din ţară:

  • Timişoara: Strada Mercy nr. 3, etaj 3
  • Craiova: Strada Împăratul Traian nr. 9
  • Cluj-Napoca: Calea Bucureşti nr. 16
  • Iaşi: Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 42 – 44, etaj 1, telefon: 0232.270.412
  • Braşov: Bulevardul Eroilor nr. 5, etaj 4, camera 415
  • Constanţa: Strada Zorelelor nr. 73

Cum ai trai fara telefon?

Lucrez într-un domeniu unde comunicarea este totul. Clienţii sunt pe primul plan, au tot timpul prioritate, au întotdeauna dreptate [sau nu], etc etc, cu alte cuvinte legătura dintre noi [firma unde lucrez] şi ei [clienţii] trebuie să fie foarte puternică. În ajutorul nostru vin: internetul [trăiască e-mail-ul] şi telefoanele [fie fixe sau mobile]. more…