Tag-Archive for » capace Coca-Cola «

Chestii ciudate pe okazii.ro

Vă întrebaţi ce mai vând oamenii pe net? Vă zic eu: multe chestii ciudate! Am intrat şi eu azi de curiozitate pe okazii.ro, un site de vânzări/cumpărări on-line [sau e-bay de România]. Ce am găsit m-a amuzat teribil. Clătiţi-vă şi voi ochişorii mai jos happy

Acum poate îmi explică cineva de ce ar vinde oamenii:

  • aer? Sau mai bine zis cum? Şi nu orice fel de aer, ci aer de la Marea Mediterana/Marea Egee/de pădure.. şi cantitatea e de 75. 75 de ce? grame?
  • un blog OTV cu 1.500 – 2.000 vizitatori? Înţeleg că OTV e un fenomen naţional de acuma.. dar chiar aşa?
  • un forum de business/sport/it/politică?
  • un capac de WC cu led-uri? Şi nu oricum, ci cu armătură de inox! Ar trebui să mă simt mai bine pe el sau cum?
  • o colecţie de capace Coca-Cola? Doar 25 de bucăţi. Puţin puţin, dacă nu le-a strâns din timp..
  • un craniu din os uman didactic? Să mai întreb dacă a aparţinut cuiva.. în viaţă?
  • drivere Xp pentru un sony vaio? Google e plin de drivere, pentru ce să le cumpăr?
  • o imagine a cerului plin de nori? De astea am şi eu câte vrea omul big grin Iar preţul licitaţiei.. 1.500 euro! Nu mai bine ies până afară cu un aparat foto?
  • o invitaţie pe filelist? Vă dau eu dacă vreţi, am destule şi nici nu cer 30 Ron
  • loc de veci în Bellu? Şi nu unul.. ci 21 mp! Cu livrarea şi predarea personală direct în cimitir, evident
  • mască de gaze de aia din timpul războiului? Ar fi adecvată pentru gripa porcină actuală, dar m-aş cam speria dacă aş vedea pe cineva purtând aşa ceva pe stradă. Aş crede că vine sfârşitul lumii straight face
  • un om de închiriat? Starea produsului: Folosit, evident. Face cam de toate. O fi noua metodă de prostituţie legală?
  • scărpinător de bile? Băieţii cred că ar găsi util chestia asta, eu sigur nu laughing
  • statutul partidului comunist român 1979? Găsit probabil prin podul casei
  • un cont google AdSense cu 65$ în el? Livrarea într-un internet cafe. Pentru?

P.S.: Pentru cei care trimit comentarii de genul “de ce scrii numele site-ului pe poze?”, people! chestia aia se numeşte copyright a.k.a. pozele/print-screen-urile sunt proprietatea mea personală. Greu, greu happy