Tag-Archive for » provincie «

Un sfarsit, dar un nou inceput :)

whatcha doinE ciudat cum unii oameni te etichetează imediat atunci când pleci pentru câteva luni pentru pentru a lucra în alt oraş decât cel natal.

Ţi se pune o “etichetă” pe care scrie “a uitat de unde a plecat” fără să ştie câte zile ai stat închis în casă pentru că nu aveai cu cine ieşi în oraş, câte săptămâni ţi-au trebuit ca să te obişnuieşti cu colegii de la servici sau oamenii din jurul tău. Dar ei nuuu, ei cred că i-ai lăsat pe toţi de acasă pentru că acolo ţi-e bine. Nimănui nu e bine departe de casă! asta s-o ştiţi de la mine.

În 3 luni de zile, m-am maturizat cât pentru 3 ani. Am avut un şoc extraordinar când am ajuns pentru prima dată acasă [“acasă” din Bucureşti] şi a trebuit să-mi fac singură de mâncare, şi nu doar pentru mine. Deah, mama nu mai era aici, era doar vocea ei la telefon care îmi zicea grijulie: “nu uita de aia!”, “fă aia!”.

Ca să nu mai zic de şocul pe care l-am avut când am intrat pentru prima dată în bancă, unde am avut un fel de interviu cu Gina L. Îmi venea să nu-mi mai las prietenul să plece, mă simţeam de parcă mă duceam singură în gura lupului. Ce am făcut, ce n-am făcut, am trecut de mini-interviu şi am ajuns într-o cameră enormă cu o mulţime de oameni noi. Nu cunoşteam pe nimeni, eram singură împotriva tuturor.. Tiptil, tiptil, am prins curaj şi am început să interacţionez. Ciudat, nimeni nu se comporta mai diferit faţă de mine pentru că eram din Suceava [din ce circulă pe net şi se poate vedea şi prin atitudinea unora, unii bucureşteni nu prea îi agrează pe cei din “provincie“].

hugsNiciodată în cele 3 luni de zile nu am auzit o vorbă rea adresată celor care nu erau din Bucureşti şi asta nu poate decât să mă bucure. De ce? Pentru că mi-am dat seama că am dat peste nişte oameni deosebiţi, care nu fac niciun fel de discriminare. Oameni care m-au tratat cu respect, care m-au învăţat câte ceva din tainele bancare, care încă mă mai primesc cu braţele deschise de fiecare dată când mai ajung prin Bucureşti. Nu pot decât să le mulţumesc pentru încrederea pe care au avut-o/o au în mine şi pentru faptul că au reuşit, fără să-şi dea seama, să mă mai maturizeze puţin.

În aceste 3 luni am învăţat, de fapt şi de drept, ce înseamnă viaţa cu adevărat, ce înseamnă să nu ai părinţii lângă tine pentru a-ţi arăta calea dreaptă, şi mai ales, ce înseamnă respectul şi iubirea pentru cel de lângă mine. Da, tot ce am păţit/învăţat acum, am pus ca o cărămidă la temelia pe care ne-am creat-o, eu şi EL [ love struck ], care ne va ajuta cu siguranţă şi pe viitor.

Mulţumesc oamenilor minunaţi de la Libra [sper să citiţi asta happy ] şi prietenului pentru tot sprijinul pe care mi l-au dat pentru a încerca să-mi fac un viitor pentru viaţa mea.

P.S.: De abia acuma am simţit pe pielea mea ceea ce fosta mea colegă de liceu originară din Republica Moldova, Tania, îmi povestea cu lacrimi în ochi: “Pentru a reuşi în viaţă e nevoie de sacrificii. Şi cel mai dureros sacrificiu e cel să fii departe de casă!

Oameni..

Da.. promiteam în articolul precedent că o să scriu despre o chestie care m-a deranjat. Un articol scris de către cineva care se intitula “satul de tzarani cu bemveu” [l-am scris exact cum era].

1. În primul rând.. încă de la titlu.. “tz”. Şi comentai de alţii că nu ştiu să scrie, nu?

Păcat de cuvântul “ţăran” pe care îl mânjeşti cu atâta ură. “Un ţăran, este un muncitor agricol. Acesta ori munceşte pentru alţii ori deţine o bucată mică de pământ pe care o cultivă” [via Wikipedia] Recunoaşte.. dacă te pun faţă în faţă cu un ţăran veritabil.. cam îşi dă clasa. happy

2. Comentezi de alţii că şi-au luat maşină, dar tu care ai schimbat acel Fiat Punto pentru un Fiat Linea doar pentru că “avea portbagajul mai mare”? Şi te legai de alţii de criteriile de achiziţionare ale unei maşini.

3. Ce te interesează pe tine că majoritatea oamenilor au BMW? Cum spunea şi Linda te deranjează că alţii au cu ce? De ce spui neapărat că e o maşină de şmecher? Pentru că alţii şi-o permit şi tu doar visezi la ea? Aaa.. da.. am uitat.. e o maşină de “ţărani”.

Decât să iau un jaf de Fiat fabricat de italieni [adică exact de cei care te legi tu cel mai des] şi să păţesc aşa prefer să am o maşină stabilă. Aaa.. mă scuzi.. eu sunt prea proastă.. nu ştiu nimic despre maşini.

Şi DA îmi place marca BMW de când eram mică.. pentru că e mai bună decât un jaf de maşină făcută de italieni. happy Şi în plus, ştiu ce e aia siguranţă la volanul unei asemenea maşini, ştiu că nu o să rămân în mijlocul unui câmp părăsit pentru că.. vai!.. am făcut o pană, sau să îngheţ ca proasta în maşină, lucruri care sunt mai mult decât specifice la alte tipuri de maşini. Da, este o marcă “superioară” care nu şi-o permite oricine, dar era o vorbă “dai un ban dar face”. Şi nu ştiam că poţi compara maşinile fabricate de nemţi cu cele ale italienilor. De ce? Răspunsul ţi-l afli singur dacă observi câţi români lucreză în fiecare dintre cele două ţări şi care sunt mai bine văzuţi.

Adu-mi aminte.. care dintre voi e mai bucureştean sau mă rog, mai cu vechime în oraşul ăla şi a împrumutat de mult ideile lor specifice? Faptul că ai uitat de unde ai plecat e foarte adevărat.. chiar dacă tu nu îşi dai seama şi nu vrei să recunoşti.  Pentru că aşa e normal.. ai un serviciu mai bun.. într-un oraş mai bun [cum Doamne fereşte să stai în Suceava.. că doar oraşul ăsta e un rahat faţă de Bucureşti, nu?]. În momentul de faţă ai exact concepţia unui bucureştean crescut acolo: “Eu sunt tare.. sunt în Bucureşti, restul sunteţi nişte infecţi că doar faceţi parte din provincie”. Şi crede-mă.. am destui prieteni care exact ca tine sunt. Mă vezi tu aşa mică şi nevinovată şi proastă [da.. aşa subtil m-ai făcut proastă.. şi pe mine şi pe prietenul meu] dar de acum.. ţi-aş sugera să o laşi mai moale.. cu totul. Aici făcând referire şi la ce ai spus despre Linda. happy

Închei articolul printr-un sfat [şi nu vreau ca să mi-l iei în nume de rău]: “Uită-te de unde ai plecat.. şi unde ai ajuns. Nu comenta de alţii şi fă-i ţărani doar aşa că şi-au luat o maşină mai tare decât tine sau că te bliţează de două ori ca să te dai pe banda întâi. Asta dă dovadă de ciudă. Asta vrei? Pentru că eu exact chestia asta o înţeleg din toată frustrarea ta. Mă bucur că ai maşină, că o ridici în slăvi, că eşti un experimentat în ale şofatului bla bla.. dar nu îi baga pe ceilalţi care nu au o maşină de clasă medie în oala cu “şmecheri şi tărani”. Să ştii de la mine.. un om are mai multe criterii după care îşi alege o maşină. Fiecare are propria lui părere. Nu ai absolut niciun drept să îi contrazici sau să-i faci în toate felurile pentru că exact tu ieşi ăla prost. Şi încă o chestie: păcat că nu ai reuşit să mă cunoşti îndeajuns de bine. Şi nu, nu sunt un copil.. poate oi arăta [nu zic nu] dar am trecut prin mult prea multe prin viaţă şi trec în continuare. Dacă treceai tu prin ce am trecut eu.. acuma erai de mult la 2 metri sub pământ.