Oamenii îşi dau seama că le lipseşti abia atunci când ţie nu-ţi mai pasă. Când nu mai eşti acolo pentru ei.
Când n-o să-ţi mai jertfeşti timpul pentru ei, fără ca să aprecieze ceea ce faci. Când n-o să mai fii disponibil mereu. Când începi să fii fericit alături de alte persoane.
Când pur şi simplu ai încetat să te mai comporţi ca înainte. Când începi să plăteşti cu aceeaşi monedă.
Doare, dar asta e! Ar fi trebuit să te aprecieze atunci, nu doar acum.
Deşi mi-a fost greu să cred, se pare că noi (oamenii) comunicăm în proporţie de 90% non-verbal – gesturi, mimică, limbajul trupului, etc. Şi dacă e să o luăm logic, atunci când ne întâlnim pentru prima dată cu un străin, ne putem da seama dacă ne place sau nu prin simplele lui gesturi.
Ieri a fost o zi extraordinară, o zi în care toţi românii au sperat acelaşi lucru – să demonstrăm încă o dată întregii lumi că putem fi “the best”.
Eu sunt o fană înfocată a lactatelor. Dacă-mi dai un litru de lapte de la văcuţa ei, proapăt muls, în max. 20 min. nu-l mai vezi. Aşa de addicted sunt 
Aşa am fost de când eram mică, aşa m-am învăţat de la bunicii care mă răsfăţau cu laptele proaspăt din fiecare seară.
Şi pot spune că nu oricum. Poate vă gândiţi că m-am apucat să-mi fac vreun desert bun bun sau să mă uit la vreun desene animat antic şi de demult. Ei bine, nu.
