Oamenii îşi dau seama că le lipseşti abia atunci când ţie nu-ţi mai pasă. Când nu mai eşti acolo pentru ei.
Când n-o să-ţi mai jertfeşti timpul pentru ei, fără ca să aprecieze ceea ce faci. Când n-o să mai fii disponibil mereu. Când începi să fii fericit alături de alte persoane.
Când pur şi simplu ai încetat să te mai comporţi ca înainte. Când începi să plăteşti cu aceeaşi monedă.
Doare, dar asta e! Ar fi trebuit să te aprecieze atunci, nu doar acum.
Eu sunt o persoană destul de calmă şi accept unele greşeli ale celor din jurul meu, cu singura condiţie să nu fie repetitive. Şi aici mă refer nu doar la oameni ci şi la firmele/persoanele cu care colaborez, ca şi bloggeriţă (modestă, da?) 
Se pare ca cel mic are o problema cu o “chestie” ce iese din perete. Intr-un fel il inteleg, doar ca e cam prea curioso-agresiv 
Anul trecut, am avut probleme cu blogul. De fapt, a picat firma ce îmi administrează domeniul. Buun! Am trecut cu vederea, probabil a fost o problemă tehnică, se mai întâmplă. Ieri în schimb, m-au enervat la culme, şi nu doar pe mine.
