Acum ceva vreme am citit pe net o povestioară care m-a făcut să mă gândesc și să apreciez mai mult persoanele de lângă mine. Rândurile de mai jos aparțin Oanei Pellea.
Am întrebat-o pe mama, la spital, în ultima zi a trecerii ei pe pământ: ce să fac când o să-mi fie dor de tine? Învață-mă!
S-a uitat dur la mine și mi-a spus cu ochii verzi smarald: “Pupă-ți mâna!”. Și-am înțeles că în carnea mea e ea, tata, sunt toți ai mei. Am făcut-o, o fac, și am tot timpul certitudinea că toți sunt în mine: părinți, amintiri, Dumnezeu. Toți sunt înghesuiți în mine. Ce minune! Mi-e dor deci de minunea din mine, pe care câteodată o uit, o pierd.. În mine e mare înghesuială! Tot universul e înghesuit în mine!
