Zilele trecute discutam cu o prietenă despre decorarea noului ei apartament. Mie deja nu-mi vine să cred că îndată avem deja 3 anișori în noul apartament și încă mai găsim lucrușoare de luat pentru “cuibușorul nostru”.
Nu știu cum se face că de fiecare dată când ajungem prin diverse magazine, ne dăm seama că ar trebui să mai luăm câte ceva sau anumite chestii de prin casă ar trebui schimbate/înlocuite (în funcție de sezon). Per total, ne-am mobilat și decorat apartamentul după bunul plac și chiar îl consider “my home sweet home“.
Prietena mea își făcuse planul de amenajare/decorare a apartamentul chiar de dinainte de a-l lua, cea mai importantă piesă fiind măsuța pentru make up (sau vanity tabel – cum i se spune peste hotare) și veșnica întrebare din pauzele de cafea/țigară era “unde pun măsuța ca să mă pună mai bine în evidență?”
După cum v-ați dat seama, este înnebunită după machiaj. Motiv pentru care i-am făcut “cunoștință” cu Pinterest iar acum în camera ei tronează o frumoasă măsuță pentru make-up albă, cu beculețe speciale – de zici că ești într-o cameră de machiaj a cuiva foarte renumit.
Eu recunosc că nu sunt ca ea și chiar dacă mă minunez la câte produse de machiaj am (dar colecția de oje și parfumuri tot nu a fost întrecută ), tot în dormitor mă machiez atunci când trebuie să plec undeva. Nu de alta dar am rezolvat problema destul de ușor cu o oglindă ce stă pe ușa de la dressing (de sus până jos). Și mereu am în spatele meu lumina naturală de afară sau lumina rece (aka albă) de la becuri.
În felul acesta pot să mă îmbrac, să mă coafez sau să mă fac mumoasă cât timp al meu soț are treabă în baie, la cealaltă oglindă. În plus, toate produsele mele nu stau împrăștiate pe vreo măsuță sau prin baie, ci sunt așezate frumos în gentuțe.
Dacă m-ar tenta o măsuță pentru make up ca a prietenei mele? Clar nu, consider că o femeie trebuie să-și expun cât mai puțin lucrurile personale (aici includ și parfumurile sau accesoriile) chiar și în propria casă. În plus, în cazul meu, e posibil ca unele lucruri de pe masă să fie re-aranjate de către altcineva, chiar și fără voia mea