Ok, oficial ați spus DA în fața ofițerului de la Starea Civilă. Chiar dacă aveți deja actul care vă declară soț și soție, e indicat să vă cununați și religios. Dacă alegeți sau nu să faceți cununia civilă în aceeași zi cu cununia religioasă, e numai decizia voastră. Noi am vrut să “ne sărbătorim” doar într-o singură zi de acum încolo și chiar dacă a fost mai obositor, am făcut față cu brio de dimineață până seara. more…
Tag-Archive for » cununia religioasa «
Orice eveniment din viața ta are nevoie de un fotograf pe măsură. Iar când vine vorba de nunta ta, cu siguranță vrei ca totul să decurgă perfect. more…
Continui seria “Jurnal de miresică” cu un subiect destul de cunoscut și poate cel mai important din toate – alegerea localului/restaurantului unde va avea loc petrecerea dar și a lăcașului de cult unde se va desfășura ceremonia religioasă. more…
După cum am dat de înțeles până acum, nu prea îmi expun viața personală pe blog. Nici pe rețelele de socializare nu stau mai breaz, ba chiar s-ar putea să apară anumite “detalii” la câteva zile sau luni distanță. Și asta doar din simplul motiv că îmi ne place să facem lucrurile offline, doar cu prietenii apropiați și familie.
Așa s-a întâmplat și cu articolul în care anunțam că.. m-am căsătorit Pur și simplu, fără nicio “pregătire” înainte. Ei bine, pregătiri au fost întrucât nu e tocmai ușor să organizezi o nuntă. Doar că tot ceea ce am făcut a fost cu ajutorul celor dragi și notat pas cu pas astfel încât acum pot să vin să dau și câteva sfaturi. Așa, ca de proaspătă miresică. ?