Tag-Archive for » servici «

Serviciile medicale de la Spitalul Floreasca

Ştiam că spitalele au servicii de toată jena, uneori, dar ce am păţit astăzi m-a lăsat cu gura căscată.

Unul din colegii mei din birou [suntem vreo 10 în total în diiitamai biroul happy ] a fost prin oraş, pe la diferiţi clienţi, şi a venit înapoi cu una bucată frumuseţe de entorsă. Când am văzut, imediat am sunat la departamentul HR [human resources] să vedem unde avem asigurarea medicală să îl putem duce. Aflăm că cei de la Diagnosis au grijă de noi şi cel mai apropiat centru este în incinta Spitalului de Urgenţă Floreasca. Buun! Dar, pentru că e o clinică privată, hai totuşi să vedem dacă avem un loc mititel pe acolo, ca să nu mergem chiar degeaba. Aşa că îi sunăm.

Fraza pe care ne-a spus-o domnişoara de la celălalt capăt al telefonul ne-a lăsat mască pe toţi: “Nu se poate astăzi [azi fiind joi, 1 octombrie], veniţi marţi că atunci avem Ortopedie”. Poftim? surprise Adică trebuie să îmi programez entorsa după cum au ei program?! Totuşi, colegul nostru cu entorsa este dus la Floreasca, în ciuda frazei de mai înainte. Surpriză! După o oră se întoarce cu o durere şi mai acută la picior întrucât cei de la Urgenţe nu se ocupă de astfel de cazuri!

Ştiam că sistemul sanitar din România este la pământ.. dar aşa ceva, la un asemenea spital, nu am crezut vreodată că o să întâlnesc..

Amenda de la RATB

V-am zis că zilele trecute am tras o fugă până la Librăria Adevărul. Colegii mei de birou îmi tot spuneau că ajung mai repede cu autobuzul, că doar cât e de la Aviatorilor până la Romană? Şi m-am luat după ei. more…

Pofta de nuci

nuca 1Nucile sunt doar o parte din bogăţiile toamnei. Se folosesc şi la tratarea unor boli, [citiţi, vă rog, acest articol]. Până una alta, să vă zic ce am păţit eu aseară cu una bucată nucă.

Frăţiorul meu tocmai a revenit din Suceava şi de fiecare dată când unul dintre noi ajunge la casa părinţilor, nu se poate să nu revenim în Bucureşti încărcaţi până în dinţi cu diferite bucate. Printre bunătăţi, au trimis ai mei şi câteva nuci, aşa, să-mi facă poftă. Aseară, am rămas singurică, al meu “certându-se” cu nişte servere la servici. Şi ce-mi trece mie prin căpuşor? Să pap nuci big grin

Mă duc eu prin bucătărie, mă pun pe desfăcut nuci de zor nevoie. Desfac vreo câteva şi plec să mă uit în continuare la filmul de la tv [se terminase pauza de reclame]. După vreo oră, mi se face sete. Când să intru în bucătărie… BUF! ajung întinsă pe jos.. Am alunecat pe o nucă uitată pe jos angry Norocul meu e că nu am păţit nimic grav..

Nah, am vrut nuci.. am avut! happy

Cum ai trai fara telefon?

Lucrez într-un domeniu unde comunicarea este totul. Clienţii sunt pe primul plan, au tot timpul prioritate, au întotdeauna dreptate [sau nu], etc etc, cu alte cuvinte legătura dintre noi [firma unde lucrez] şi ei [clienţii] trebuie să fie foarte puternică. În ajutorul nostru vin: internetul [trăiască e-mail-ul] şi telefoanele [fie fixe sau mobile]. more…

Acumulare de experienta

Cam asta am făcut eu într-o săptămână de zile: am căpătat experienţă în domeniul bancar alături de câţiva oameni minunaţi. Sper că nu m-aţi dat dispărută, again happy more…