Cum ne alegem fotograful de nunta?

Orice eveniment din viața ta are nevoie de un fotograf pe măsură. Iar când vine vorba de nunta ta, cu siguranță vrei ca totul să decurgă perfect.

Când am fost să ne rezervăm biserica pentru cununia religioasă ne-am cunoscut cu Robert și echipa simpatică de la OnX Media. Erau ca niște furnicuțe, pregăteau toate echipamentele necesare pentru nunta ce urma să aibă loc în acea zi. Ne-au plăcut de ei de atunci și chiar și acum, după mai bine de jumătate de an, încă colaborăm și discutăm pentru fel de fel de ședințe foto.

Cununia noastră civilă a fost la prima oră a dimineții și chiar dacă eram adormiți (și noi, și cei dragi nouă), Robert ne-a ținut mereu cu zâmbetul pe buze, și-a dorit să fim cât mai naturali și a reușit să ne surprindă în fel de fel de ipostaze, fie mai romantici, fie cu zâmbetul larg, fie chiar cu lacrimi în ochi (pe unii). La un moment dat, nici măcar nu știam că suntem fotografiați, pur și simplu ne-a cuprins euforia momentului și nu mai eram atenți la nimic. Dar, uitându-mă la poze, observ că ne-a surprins toate sentimentele de pe moment. Cu alte cuvinte, ne-a lăsat să fim “NOI” happy

Bine, ne-a făcut și câteva sugestii și totul a ieșit mirific!

Iar acest lucru s-a întâmplat și la ședințele foto ce au urmat și la cele pe care le mai avem în plan. Da, nu scapă oamenii de noi :))

Ca să fac un rezumat și să răspund la întrebarea acestui articol, un fotograf de nuntă trebuie să fie:

  • profesionist în ceea ce face – iar site-ul sau paginile de social media te pot ajuta în acest sens
  • o persoană plăcută – nici prea timid dar nici prea impulsiv. E cam greu de “ghicit” o persoană de la prima întâlnire așa că aici e cam.. la noroc. Echipa OnX Media sunt niște simpatici și nu o zic doar eu, ci și invitații noștri care au fost foarte mulțumiți de ei.
  • deschis la dorințele voastre – o întâlnire cu fotograful înainte de eveniment trebuie să aibă loc pentru a evita situațiile neplăcute gen: “am crezut că vreți altceva”, “decorul ăsta nu îmi place”, “nu mi-ați precizat că vreți..”, “cred că nu am înțeles bine”, etc.
  • dacă sunteți mai timizi de fel sau pe principiul “eu nu sunt fotogenic” – atunci ar trebui să discutați despre o ședință foto înainte de nuntă denumită “save the date”. Noi suntem mai crazy așa că ne-am descurcat de minune la cununie. În schimb, ne gândim să facem ceva drăguț și specific nouă la “trash the dress”. big grin
  • să știe să fotografieze și detaliile: buchetul, verighetele, rochia, pantofii, etc. Evident, fiecare fotograf e profesionist dar aceste mici detalii pot face adevărate minuni în albumul foto.

Și întrucât Pinterest e o adevărată resursă, vă las mai jos câteva fotografii amuzante pentru o ședință foto reușită. (galeria nu trece automat la următoarea pagină)

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Un comentariu
  1. […] cu mașinile noastre (cică parcau doar mirii înăuntru.. aham, bine). Deși noi i-am avut pe prietenii simpatici de la OnX Media, încă de la intrare ne-a luat la “rost” o doamnă fotograf care mai apoi ne-a […]

Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>