Mi-e dor să fiu copil. Să plâng atunci când mă doare genunchiul, nu inima. Să mă îngrijorez pentru lecția de la școală, nu cea pe care mi-o dă viața. Să nu cunosc valoarea banului și stresul ce apare când facturile trebuie plătite.
Să mă mulțumesc cu ce am, iar singurul lucru pe care mi-l doresc să fie o păpușă nouă. Să cred în vise și că totul e posibil.
Să râd mai mult, cu poftă, zgomotos. Să nu îmi pese de părerea oamenilor. Mi-e dor să nu țin cont de trecerea timpului, să mă bucur de fiecare moment și să nu fiu grăbită. Obișnuiam să ne întrecem cu ceilalți copii la alergat. Acum, alergăm singuri spre nicăieri…
Cam despre asta e viata. D-aia regretau ai nostri ca nu mai sunt copii.
@Marius: asa e! Si de asta ne tot spun sa nu repetam aceleasi greseli ca ei. Dar nah.. cine sa-i asculte atunci?