Copilăria este inocenţă. În sufletul unui copil este atât de multă speranţă şi dragoste încât rănindu-l i-ai omorî surâsul. Copilăria este cea mai puternică armă împotriva răutăţilor adânc înrădăcinate în inimile oamenilor. Anonim
Ce n-aş da să revin la copilărie, la zilele în care alergam de dimineaţa până seara, să ajung târziu în casă cu julituri care mai de care şi cu hainele murdare de zici că m-am tăvălit prin tot noroiul din faţa blocului, să nu-mi pese de nimic din jurul meu, să râd cât e ziua de lungă. Cum ar fi să redevenim copii pentru încă o zi? Să nu ştim ce sunt alea telefoane mobile ci bătutul din palme în faţa blocului, să nu ştim ce sunt alea calculatoare ci şotronul desenat pe asfalt şi elasticul, să nu ştim ce e ăla Playstation & Wii ci “Ţară, ţară vrem ostaşi”, “Baba Oarba”, “Castelul” sau “De-a v-aţi ascunselea” şi lista poate continua. Ei, cum ar fi?
Eu una îmi invidiez colegele cu copii – alături de cei mici, poţi re-trăim amintirile copilăriei, asta binenţeles dacă ştii cum să îl educi în această eră a vitezei şi tehnologiei. Chiar şi aşa, reuşesc şi le admir 
Am găsit pe net o melodie drăguţa despre copilărie cântată de Mihaela Runceanu, o tânără voce a anilor ’70-’80, plecată prea devreme de pe această lume datorită “prietenilor”. Nu vreau să intru în detalii, mai multe info găsiţi pe pagina de Wikipedia.
