Nu ştiu ce s-a întâmplat pe la radiourile din România, dar melodia asta o ascult cam în fiecare zi la servici. Şi, evident, îmi place 
PS: Din cunoştinţele mele asupra străzilor din Bucureşti.. tadam.. strada asta este exact pe unde lucrez eu 
“Popa Nan i-o strada-nspre Hala Traian
De la Foişor până-n Piaţa Vitan .”
Şi e şi aşa de linişte seara la ora 12 pe stradă. Numai bun de câteva poze, ca pentru prima zăpadă din acest an
Iarna a pus stăpânire pe toată ţara, inclusiv pe capitală. Azi dimineaţă era chiar curăţel pe strada unde stăm, doar că trebuie să te mai chinui puţin să-ţi scoţi maşina din nămeţii de pe marginea străzii.
Probabil aţi observat că a venit iarna. Din nou. Ca în orice alt an în această perioadă. Şi binenţeles, ca şi acum un an, ca şi acum 2 ani, ca şi acum n ani, autorităţile locale [oricare ar fi ele] iar ridică din umeri şi se simt “fără putere în faţa iernii”. De ce m-aş mai mira?
Fraza îi aparţine unei puştoaice pe care am întâlnit-o ieri pe strada, foarte revoltată pe mama ei. Îi dau dreptate.
Rezumat: Vreau şi eu să trec o stradă. Fată cuminte, merg pe trecerea de pietoni, semaforul roşu. Aştept. Maşinile au deja portocaliu, la pietoni încă roşu. De pe cealaltă parte a străzii vine o tanti, destul de tinerică, cu o puştoaică de vreo 5 anişori. Trec strada în grabă, semaforul tot roşu. Ajung în dreptul meu, puştoaica revoltată şi abia gâfâind: “P(r)oasto! Nu puteai să mai aştepţi?” Mama ei: “Mă grăbeam.” Nah, poftim răspuns din partea mamei! Cu alte cuvinte, asta mică ţine mai mult la viaţa ei decât maică-sa.
Acuma dau dreptate unor şoferi când zic că vor să ia la palme nişte pietoni inconştienţi.
