Tag-Archive for » 2010 «

Recensamant pe anul 2010

Acum, la sfârşit de an toată lumea se uiă în spate şi încearcă să pună cap la cap toate realizările din timpul anului ce tocmai se încheie. “Mânată” de articolul scris de Bogdan Beşliu am zis că e timpul pentru o mică retrospectivă şi în viaţa mea. Am să încerc să nu fiu prea personală, nu de alta, dar duşmanii sunt mereu invidioşi pe binele altora happy

  • ne-am “făcut părinţii” unui superb motănel negru, Ace, care ne demonstrează zilnic că animăluţele sunt cu mult peste oameni şi că poţi avea mereu încredere în “prietenia” lor
  • am terminat cu brio 3 anişori de facultate, am trecut cu bine şi de mirifica licenţă
  • am descoperit cât de mult poate să însemne o vorbă bună, un simplu “mulţumesc!” zis unor oameni care pe atunci nici măcar nu mă cunoşteau
  • m-am mutat, kind of, din oraşul natal, şi am început să dau piept cu viaţa pe cont propriu. Până acuma, sunt victorioasă big grin
  • datorită unor persoane extraordinare care au crezut în mine, lucrez în Bucureşti, cu nişte oameni care chiar îşi merită titulatură de “buni colegi/prieteni”

De aici încep să intru în sfera lucrurilor personale, aşa că am să mă opresc. Nu de alta, dar am mai făcut multe lucruri anul acesta dar prefer să le ţin doar pentru mine, cel de lângă mine, familie şi prieteni dragi.

Ce-mi doresc pe anul viitor? Să-mi continui ascensiunea pe plan profesional, să fiu la fel de fericită pe plan sentimental şi să menţin aceleaşi relaţii de prietenie cu amicii mei de peste mări şi ţări şi cu cei din oraşul natal [deah, promisiunea e promisiune: oriunde mă duce viaţa, eu tot voi rămâne o suceveancă în suflet big grin ]

Afara ninge linistit..

Şi e şi aşa de linişte seara la ora 12 pe stradă. Numai bun de câteva poze, ca pentru prima zăpadă din acest an happy

La Multi Ani!

Într-o lume mult prea informatizată şi excesiv de ocupată, sunt din ce în ce mai rare momentele în care găsim timp pentru noi.  Acele momente în care trebuie să renunţăm la întocmirea de “analize”, la stabilirea de “priorităţi” sau la gândirea de “strategii”.

Şi pentru că cel puţin o dată pe an trebuie să trăim pentru valorile cu adevărat importante ale existenţei noastre, ne-a fost dăruit Crăciunul.

Şi pentru că hotărârile importante au nevoie de un nou început, există Anul Nou. Fie ca în aceste momente să fiţi împreună cu cei care sunt importanţi în viaţa voastră şi să ne dăruim unii altora momentele de bucurie după care tânjim tot anul!

BMW seria 1 din 2010

Pasiunea mea de toate zilele happy Se pare că tot ce scot cei de la BMW îmi place, inclusiv noul seria 1 ce va fi lansat în 2010. Evident, nu e o maşină de bărbaţi [sorry boys, not this time] pentru că e micuţă, spaţioasă, jucăuşă şi te poţi strecura oriunde cu ea. Cam aşa descriu site-urile de specialitate noua maşinuţă de la BMW. Până ce va apărea oficial, mă mulţumesc doar cu poze happy

bmw-seria-1-fatabmw-seria-1-spate