Probabil aţi observat că a venit iarna. Din nou. Ca în orice alt an în această perioadă. Şi binenţeles, ca şi acum un an, ca şi acum 2 ani, ca şi acum n ani, autorităţile locale [oricare ar fi ele] iar ridică din umeri şi se simt “fără putere în faţa iernii”. De ce m-aş mai mira?
Azi, mergând liniştită la facultate la o oră destul de matinală [7:30] am avut ocazia să înjur toate autorităţile locale din Suceava. Şi să urez multe “bucurii” primarului Lungu şi cu al lui Tuareg [sper să-i ia foc! >:) ].
Am alunecat! Şi nu oricum, ci în mijlocul unei străzi principale, care nu a văzut pic de material derapant/sare/plug. Am ajuns la facultate, m-am chinuit să rămân cât de cât atentă, în ciuda durerii piciorului. Ajunsă acasă, părinţii mei au decretat: “Ai o entorsă de toată frumuseţea, mă mir că nu ţi l-ai rupt!” Acuma probabil înţelegeţi de ce le urez “de bine” autorităţilor locale. Atâta îmi mai trebuia, să-mi fracturez piciorul şi să stau n săptămâni cu ghips şi în casă şi etc etc.
Am trăit 21 ani fără să-mi sparg capul, să-mi fracturez vreo mână/picior, am destule julituri şi cicatrici mici din copilărie dar alea nu se încadrează în această categorie 
Oare de ce ar trebui să încep chiar de acum?
