De câte ori nu ai primit o invitație la un eveniment/petrecere/chiar nuntă, cu un cod vestimentar obligatoriu și nu știai pe unde să o apuci?
Ei bine, lucrând într-o companie mare și având întâlniri cu diferiți clienți, de-a lungul anilor am cam învățat “limbajul” codului vestimentar și, în cele ce urmează, vă voi dezvălui câteva reguli. more…
Archive for the Category »Bine de stiut! «
Toamna își intră încet, încet în drepturi și trebuie să ne pregătim corpul pentru sezonul rece, să ținem departe infecțiile de sezon. Și pentru asta, ne putem ajuta de legumele și fructele delicioase de sezon. more…
Ok, oficial ați spus DA în fața ofițerului de la Starea Civilă. Chiar dacă aveți deja actul care vă declară soț și soție, e indicat să vă cununați și religios. Dacă alegeți sau nu să faceți cununia civilă în aceeași zi cu cununia religioasă, e numai decizia voastră. Noi am vrut să “ne sărbătorim” doar într-o singură zi de acum încolo și chiar dacă a fost mai obositor, am făcut față cu brio de dimineață până seara. more…
După cum știți, deținem de ceva anișori un miorlăitor drag pe nume Ace. De fapt, el nu e doar o simplă pisică, ci un adevărat membru al familiei de care avem grijă de când era pui.
Una din întrebările des întâlnite din partea familiei și a prietenilor, după ce am dat vestea că vom avea un kiddo, a fost “și, ce faceți cu pisica acum?” Sincer, facem bine, mulțumim de întrebare
more…
După cum spuneam în articolul trecut, unul din produsele pe care le-am cumpărat pentru kiddo a fost și un sterilizator electric cu abur de la Philips Avent.
Cam tot ce avem sunt de la Philips, îi recomand în materie de produse pentru bebeluși. more…

