Ventuze pentru cabluri si suport pentru fructe

Știți acel moment când ai o grămadă de cabluri pe birou și atunci când îți piuie telefonul cu 1% baterie nu știi ce sau unde e cablul potrivit?

Sau acel moment când pe tejgheaua din bucătărie ai aparatul de cafea, prăjitorul de pâine, storcătorul de fructe, etc iar tu ești în întârziere cu micul dejun și toate aparatele au ștechere albe, ca să nu știi pe care-l pornești?

Ei bine, de curând am descoperit ventuzele Jot de la Dreamfarm. Acestea se fixează perfect pe suprafețe netede și lucioase. Astfel poți ține orice obiect de dimensiuni mai mici, de la cabluri, la periuțe de dinți, până și pixuri.

Cam așa arată ștecherele noastre frumos aranjate în bucătărie (da, când ai bebe mic, ai o grămadă de electrocasnice specifice și culmea, toate au cablurile albe și la fel :)) ). 

Ventuzele Jot vin în pereche, câte 2 per set și chiar sunt folositoare, nu doar în bucătărie cum le folosim noi ci și în baie (noul nostru suport de periuțe) sau pe birou unde sunt încărcătoarele – de telefon, de laptop, de baterie externă, etc.

Tot de la Dreamfarm avem și suportul flexibil Savel. Nu o dată mi s-a întâmplat să am nevoie doar de jumătate de avocado, sau jumătate de lămâie sau să-mi fie poftă și să mănânc doar o bucățică mică de portocală. Ei bine, cu acest dispozitiv poți acoperi alimentele tăiate, de orice mărime, și astfel le menții proaspete mai mult timp, cam.. până la o săptămână. Chiar e o invenție utilă, cu atât mai mult cu cât, în curând, voi începe diversificarea mâncării celui mic. Și cu siguranță nu voi folosi tot alimentul la o singură masă happy

Produsele despre care v-am povestit pot fi achiziționate de pe site-ul oficial sau de pe emag.

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Un comentariu
  1. robert spune:

    buna ziua. as vrea sa stiu de unde pot achizitiona aceste ventuze. multumesc, o zi buna!

    RăspundeRăspunde
Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>