Deși nu pare, mai avem puțin și vine vremea frumoasă – sunt optimistă de fel, știu :) . Și pe lângă zilele însorite ne vom bucura și de fel de fel de fructe delicioase.
Eu am devenit, de curând, o fană a măștilor naturale așa că am adunat mai jos câteva rețete delicioase pentru ten.
Pepene galben – este foarte bogat în betacaroten (vitamina cu efect de regenerare a pielii și un puternic antioxidant). Astfel, dacă ai un ten uscat și vrei să-l hrănești și împrospătezi – amestecă pepene galben cu un morcov ras și suc de portocale. Se aplică masca timp de 10 min. apoi se clătește bine cu apă.
- Zmeură – aceste fructe sunt încărcate de vitamine și antioxidanți, iar uleiul din semințe este un factor de protecție solară natural. O mască de zmeură te va proteja de razele UV, va uniformiza tenul și va ajuta la diminuarea ridurilor fine. Amestecă în blender 2 căni de zmeură și una de iaurt și lasă compoziția pe față timp de 15 min.
- Strugurii – sunt cunoscuți pentru antioxidanții care stimulează producerea de colagen și elastină necesare pielii pentru a rămâne elastică și pentru a preveni apariția ridurilor. Pentru un efect de reîntinerire, zdrobește câțiva struguri și amestecă cu puțin iaurt, miere și ulei de măsline.
- Afine – sunt potrivite pentru tratamentul antiacneic pentru că au proprietăți dezinfectante. O infuzie dintr-un litru de apă și 200 grame de afine uscate te poate ajuta să scapi mai repede de semnele lăsate de coșuri.
- Caise – dacă ai tenul uscat, amestecă pulpă de caise cu suc de portocale și miere și lasă să acționeze 20 min. Pentru tenul gras, poți masa zilnic fața cu miezul fructului iar pielea va deveni mai curată și mai strălucitoare. O altă variantă ar fi să aplici o mască din caise, morcov și iaurt.
- Piersici – acestea conțin acid care acționează ca un exfoliant blând dar și vitaminele A și C – excelente pentru piele. Amestecă o piersică coaptă cu puțin ulei de măsline și aplică pe față, având grijă în jurul ochilor. Clătește cu apă călduță după 20 min. apoi aplică crema hidratantă preferată.
Acestea fiind spuse, să ne bucurăm de roadele naturii și să devenim, pe zi ce trece, din ce în ce mai mumoase