Presupun că aţi văzut filmul Idiocracy din 2006. Nu pot spune că sunt o fană a filmului dar cu fiecare zi ce trece realizez că ce s-a filmat acum 10 ani începe să se apropie din ce în ce mai mult de realitatea noastră.
Serile trecute citisem pe un grup de Facebook despre o nouă înşelătorie în mediul online – o firmă înfiinţată de curând de un puşti de 24 ani din Alba dă n-şpe mii de carduri cu 150 Euro pe ele cu care, cică, vei beneficia de reduceri. Puteţi citi mai multe la Albinuţa Magică şi Dark Passion.
Acum încerc să mă pun în pielea celor care au pus botul la o astfel de şmecherie. De ce aş vrea să plătesc aprox. 20 lei taxă de transport (deah, cardul ăla trebuie să vină cu ceva la tine) pe o chestie din plastic care din poze arată foarte colorat dar nu are nimic special? La fel, de ce nu ştim să citim regulamentul unei astfel de promoţii? Pentru că dacă am deschide ochii (minţii sau care vreţi voi) vă veţi da seama că inclusiv acel regulament e făcut ca din.. fundul sacului – îl puteţi vedea la fetele de mai sus.
În al 3-lea rând, din ce îmi amintesc trăim în România iar moneda noastră oficială este LEUL. Dacă da, atunci de ce în regulament apare “10.Utilizarea cardului dupa epuizarea cuantumului reducerilor de 150 Euro (cursul valutar 4.50 lei) este strict interzisa. “? – al naibii curs, cum rămâne el stabil doar pe cardul lor :)
Şi tot pe acelaşi principiu – cules adrese & date de contact pentru o frumoasă bază de date pentru spam de la cei prinşi în capcană – este şi o altă “campanie” pe care am văzut-o prin ianuarie pe alte grupuri de Facebook. Toată lumea share-uia un anumit mesaj doar doar o să primească un bax de whiskey gratuit de la Jack Daniel’s.
În primul rând, site-ul NU este site-ul oficial Jack Daniel’s. O simplă căutare pe google făcea minuni. În al 2-lea rând, cam câte baxuri ar fi trebuit să decarteze băieţii? Şi în al 3-lea rând, site-ul nu mai funcţionează acum.. i wonder why
Vreau totuşi să cred că ceea ce s-a întâmplat în filmul Idiocracy să rămână acolo şi să ne deschim laaaarg ochii la toate aşa-zisele “concursuri” care se desfăşoară online. Nu de alta, dar a da date personale, adresă, telefon doar aşa pe ochi frumoşi vă face vouă rău.
Deschide ochii şi gândeşte înainte de a da click pe ceva sau înainte de a-ţi da datele personale oricărui trenchea-flenchea!