Archive for » decembrie 5th, 2012«

Ati fost cuminti anul acesta?

În această seară, undeva după ora 12 când copii cuminţi au adormit, se spune că Moş Nicolae umblă pe la ghetuţele frumos curăţate şi lustruite şi lasă cadouri sau nuieluşe.

Ar trebui să facem un flash-back în copilăria noastră şi să ne aducem aminte de toate cadouaşele găsite în ghete. Şi binenţeles, să avem acelaşi zâmbet matinal ştrengar şi să zicem “uite mami, tati, iar am fost cuminte anul ăsta şi mi-a lăsat Moşul ceva în ghetuţebig grin (chiar dacă, fie vorba între noi, uneori n-am fost chiar sfinţişori şi boacănele se ţineau lanţ)

Acum, mai nou, în ghetele copiilor cuminţi (sau răsfăţaţi?) se lasă chei de maşină împreună cu numere preferenţiale (true story! era să mă înec când mi-a zis un părinte că asta îi va lăsa copilului de 18 ani şi cu permis de o lună în buzunar..), smartphone-uri, etc.  D’ooh! Unde s-a pierdut “vremea mea” când primeam: dulciuri, fructe, bani sau chiar haine de sezon?

Eu una nu-mi doresc nimic de la Moş. Dacă am fost sau nu cuminte, numai el poate decide. Şi tot el hotărăşte dacă voi primi ceva: aici sau acasă la Suceava happy