Dacă tot am început să fac un obicei din a (mai) ieși și la teatru, după ultima piesă văzută anul trecut – “7 Blesteme.. cerute, făcute și legate“, în luna februarie am ajuns la T.N.B. – Teatrul Național “I. L. Caragiale” București.
Tag-Archive for » T.N.B. «
După piesa de teatru Podu’ de acum 2 ani, de această dată am fost invitaţi la o altă seară de culturalizare, cu acelaşi Horaţiu Mălăele.
Dacă o să vă vină să credeţi sau nu, această piesă şi-a ridicat cortina pentru a patra oară, la cererea publicului. Şi nici nu mă mir, ţinând cont că sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (T.N.B.) a fost plină ochi! Harul şi mai ales umorul celor doi actori – Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, acompaniaţi de violoncelistul Adrian Naidin au reuşit să fure ropote de aplauze şi hohote de râs de la cei aflaţi în sală.
Cei doi nu au o scenă de teatru în adevăratul sens al cuvântului, fiind mai degrabă “o înfruntare” în versuri şi rememorări de situaţii. Oricum ar fi, umorul lor irezistibil acompaniat cu piesele domoale ale lui Adrian Naidin au meritat pe deplin.
În cazul în care cei 2 actori ajung cu această piesă de teatru şi la voi în oraş, vă recomand cu căldură să mergeţi să-l vizionaţi. Nu veţi regreta!