Îmi plac oamenii care au fotografii cu cei dragi în portofel.. au copilărit altfel
Tag-Archive for » fotografii «
În mini-vacanţa de 1 Mai am fost plecaţi. Nu departe, nici la mare, nici la munte. Aproape de Bucureşti, la vreo 40 km mai exact.
Când am fost la Pet Expo 2013 la Romexpo, am ajuns şi la un mic cort cu câteva maşini ce se ascundeau de soare Mai apoi, am aflat că aparţineau Clubului Vehiculelor de Epocă. Câteva poze regăsiţi în galeria de mai jos.
După ce am postat primele fotografii făcute cu noul aparat Nikon, au început să curgă şi sfaturile şi lucrurile ce le mai am de îmbunătăţit. Ştiu că mai am mult de studiat, în special aparatul, dar o iau cu încetişorul. Şi cea mai uşoară metodă de a învăţa ceva mi s-a părut întotdeauna partea practică şi mai ales criticile/sfaturile celor mai buni în domeniu.
Unul din cele mai frumoase şi pline parcuri din Bucureşti consider că este parcul IOR (sau Alexandru Ioan Cuza sau Titan). Pe lângă faptul că este foarte liniştit este şi foarte mare iar lacul ce-l străbate îţi dă mereu o stare de bine, fie primăvară / vară / toamnă / iarnă.