În mini-vacanţa de 1 Mai am fost plecaţi. Nu departe, nici la mare, nici la munte. Aproape de Bucureşti, la vreo 40 km mai exact.
Joi pe la prânz ne-am suit în maşină şi am setat ca şi destinaţie finală pe navigaţia maşinii – Comana, jud. Giurgiu. Am ieşit din Bucureşti prin comuna Jilava, am trecut de 1 Decembrie iar în Adunaţii-Copăceni am făcut stânga pe DN5A şi am luat-o spre Comana. Drumul este cât de cât ok, cu câteva porţiuni de drum mai proaste.
Chiar înainte de intrarea în comună, veţi vedea pe dreapta Delta Neajlovului. Frumos! O mini-deltă în mijlocul unui câmp. Păsări cât cuprinde, peştişori care mai de care şi broscuţe. Cineva a încercat să mă convingă că sunt râioase dar nu i-a mers Chiar lângă deltă se afla şi Hanul lui Vlad Ţepeş. Din păcate, nu era nimeni acasă aşa că ne-am continuat drumul, puţin dezamăgiţi. Poata data viitoare.
Într-un final am reuşit să ajungem pe str. Gellu Naum nr. 608, locul de unde începe Parcul Natural Comana. Evident, am dat peste nelipsiţii şoferi nesimţiţi, idioţi şi leneşi care au preferat să-şi lase maşina pe O BANDĂ de drum decât să mai facă câţiva metri şi să o parcheze normal în parcarea special amenajată (şi maaaareeee!!!). Dar ce poţi să le ceri, românul tot român. Preferă să stea şi să claxoneze, să se scuipe şi să se înjure pentru un loc de parcare pe marginea drumului.
Cu aparatul în spinare, cu adidaşi în picioare am cotrobăit prin pădurea plină de verdeaţă vreo oră. M-am suit prin copaci, am fost cât pe ce să alunec în deltă dar cu toate acestea ne-a plăcut. La un moment însă ni s-a făcut foame aşa că a trebuit să ne întoarcem. Data viitoare ne-am promis că vom lua şi maşina pe acel drum prin pădure (pe care unii îl străbăteau cu bicicleta, alţii pe jos) şi vom ajunge până la capăt unde am înţeles că s-ar afla Mănăstirea Comana (ctitorită de Vlad Ţepeş în 1461) şi o rezervaţie protejată de bujori.
Am revenit în Parcul de Aventură Comana care se află chiar la intrarea în rezervaţie, dar fără a-l “inspecta” cu prea mare atenţie. Vom reveni cu siguranţă pentru a ne căţăra prin copaci, a trage cu arcul la ţintă sau a ne da cu tiroliana. Me hardly waits! Burţile noastre îşi cereau cu îndârjire drepturile aşa că am ales câţiva mici de Giurgiu de la Casa Comana. Spre surpriza noastră chiar a fost bun şi chiar am fost trataţi cum se cuvine.
Cam atât despre mini-călătoria de 1 Mai, mai jos regăsiţi o galerie cu câteva imagini din locurile vizitate. Galeria nu trece automat la paginile următoare.
DA pentru tiroliana, muuuusai!!!
@addicted: eu am o slabiciunea pt para-seiling & stuff in the air oricum, tot parcul e plin de chestii fun2do