Mare parte din noi, cei care muncim cu drag și spor pentru al nostru viitor, uităm la un moment dat ce înseamnă liniștea și calmul de după muncă. Uneori suntem atât de axați pe task-urile de la servici încât uităm că trebuie să mai avem și o viață de familie.
Astăzi nu e doar luni, ci și ziua unor oameni dragi mie.
Gata! Sper din suflet ca iarna să se potolească și să ne revedem cu ea peste vreo.. 8 luni.
Până atunci, e timpul să ne facem planurile de vacanță, nu de alta dar deja au trecut 2 luni din acest an. Nu știu dacă este din cauza vârstei dar mi se pare că timpul se scurge mult mai repede când ești matur și cu muulte dead-line-uri pe cap…
Voi, mamelor, schimbaţi lumea cu fiecare copil pe care îl creşteţi.
Poate că uneori pare invizibil ce faceţi.
Poate că uneori pare că nimeni nu ştie de cât sacrificiu este nevoie să creşti un copil.
Poate că uneori nu primiţi recunoştinţa pe care o meritaţi.
Însă fiecare strop de iubire pe care-l dedicaţi educaţiei copilului vostru, face din lumea aceasta una mai bună.
Şi ce înseamnă să fii mamă dacă nu o iubire infinită?
Dr. Laura Markham
La Mulţi Ani Mamelor din lumea întreagă! ![]()
Dacă tot am început să fac un obicei din a (mai) ieși și la teatru, după ultima piesă văzută anul trecut – “7 Blesteme.. cerute, făcute și legate“, în luna februarie am ajuns la T.N.B. – Teatrul Național “I. L. Caragiale” București.


