Se pare că unul dintre vecinii noştri de bloc ar avea un papagal vorbitor. Sincer, nu mă prindeam dacă nu era motanul care are o pasiune maaaaare să stea pe balcon când am eu treabă pe acolo. Bine, el ar sta şi dacă nu sunt eu acolo, dar asta e partea a doua.
Şi motanul meu scump era aseară cu ochii aţintiţi spre un etaj superior. Deodată încep să aud.. ceva, ceva ce semănau a fi nişte vorbe mai stâlcite. Mă uit şi eu ca să mă prind ce e şi când colo văd o chestie mare şi viu colorată stând pe marginea unui balcon. Binenţeles, “vorbea” el ceva acolo, dar nu am reuşit să mă prind ce. Probabil stăpânii îl înţeleg mai bine. 
Aşa mi-am adus aminte că pe la începutul anului am fost la cineva care avea, la fel, un papagal vorbitor. Bine, şi deştept după câte ne-au povestit stăpânii că făcea. Nu îi plăceau femeile, până şi pe stăpâna lui o ciupea, eu n-au apucat să pun mâna pe el, ciocul lui nu părea prea prietenos 
În schimb, pe prieten se suia pe umăr, stătea ca un liliac cu capul în jos agăţat de braţul lui, nu avea nicio treabă. De vorbit, nici nu mai spun, nu tăcea deloc.
Mai jos sunt şi câteva fotografii cu papagalul vorbitor 
), dar în general sunt EU: o fată simplă, dintr-o familie simplă, care s-a născut şi crescut în Suceava. Dar cum uneori viaţa e al naibii, a trebuit să-mi iau avântul spre zări mai… profitabile. Chiar şi aşa, am rămas la fel – sau cel puţin aşa zic oamenii care m-au revăzut în vară trecută acasă.
