Ce repede trece timpul..

Mă uitam zilele trecute pe Linkedin (da, (și) ca să șterg mesajele spam primite acolo..) și am realizat că am aproape 10 ani de când m-am apucat de blog. 10 ani de când am început să-mi exprim gândurile și altfel decât.. fizic laughing

Dar, în paralel cu asta, mai am și vreo 7 ani de când lucrez. Cu carte de muncă, în București. Și, mai important, la aceeași firmă. Și parcă nu-mi vine să cred cât de repede a trecut timpul, am impresia că mai ieri am venit pentru prima dată în capitală și am semnat primul meu contract de muncă.

Dacă regret vreo clipă acești ani? Niciodată! Am cunoscut oameni extraordinari, am cunoscut CEO de multinaționale care m-au învățat că viața e scurtă și că ar fi indicat să mă bucur de ea în fiecare zi, am cunoscut persoane care au crezut în mine, în copila din mine, și au reușit să mă maturizeze fără să știe. Am cunoscut oameni care mi-au pus în brațe proiecte mărețe deși nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce discutam. Aceleași persoane au avut încredere în mine din prima clipă și chiar dacă erau conștienți că nu voi reuși fără ajutor, m-au lăsat în pace să mă descurc singură. Și le mulțumesc! Fără ei nu aș fi ajuns aici, fără ei nu m-aș fi maturizat așa frumos, chiar dacă uneori copilul din mine iese la iveală. Voi rămâne mereu un copil, în ciuda vârstei, dar experiențele de viață și felul meu de a gândi vor fi ale unui om matur.

Le mulțumesc tuturor că au trecut prin viața mea și mi-au lăsat fel de fel de “experiențe”, mai bune sau mai rele.
William Raduchel a spus odată: “Don’t pick a job. Pick a Boss. Your first boss is the biggest factor in your career success. A boss who doesn’t trust you won’t give you opportunities to grow”. Recunosc, am avut cea mai tare șefă posibilă și mă declar fericită că am ales cu cap atunci când a trebuit. happy

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
2 Comentarii
  1. Marius spune:

    Azi m-am uitat si eu peste articole si pare ca anul asta ajung la 8 anisori. Au mai fost cativa, dar pe forumuri, balarii big grin

    RăspundeRăspunde
  2. SuZy spune:

    @Marius: La mai mare!! ? Eu am inceput cu blogul, si abia apoi pe forumuri ?

    RăspundeRăspunde
Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>