Știți acel moment când te apuci de o curățenie generală prin dressing & sertare pentru că.. cineva începe să aibă din ce în ce mai multe haine și produse specifice? Ei bine, cam asta fac și eu de câteva zile, mai ales în cele ploioase când, după o tură de complex prin picuri de ploaie, îl pun pe cel mic lângă mine și mă apuc de treabă.
Pe lângă faptul că am reușit să pun deoparte ceva haine “de dat”, mi-am făcut curat și prin colecția de parfumuri, oje și creme. Și când spun “colecție” chiar nu glumesc :) nu-i bai, am făcut loc pentru altele noi!
Și uite așa am dat peste o cremă de duș/baie pe care o folosesc aproape zilnic de când am găsit-o. Se numește Crema SPA Aromatic Body Peeling. E o combinație interesantă între sare de baie și ulei de corp, la care se adaugă și un miros subtil dar plăcut de lavandă. Sunt fană a spumantelor de baie sau a sării de baie dar de când îl avem pe cel mic, am învățat că un duș poate dura și mai puțin de 10 min
Astfel încât acest produs este special conceput pentru a reduce timpul unui duș + cremuirea de după. În plus, te învăluie și într-o aromă calmantă.
Produsul conține o sare marină foarte fină ce curăță în profunzime, catifelează, revigorează circulația sângelui și masează foarte bine corpul. Și dacă ai cumva fire crescute pe sub piele – sarea ajută la “eliberarea” lor și lucrează ca un scrub pe întreg corpul. Dar, în același timp, îți lasă o peliculă foarte subțire de ulei care nu se duce așa, cu una cu două. În schimb, după ce te usuci, datorită acestui ulei de migdale pielea devine netedă, catifelată și plăcută la atingere, ca și cum te-ai fi dat deja cu crema de corp preferată. Astfel spus, împuști 2 iepuri dintr-o lovitură: și curățare profundă și catifelare.
Nu mai țin minte când am achiziționat acest produs (nu are dată de fabricație sau de expirare) dar știu că l-am luat din Auchan. Acuma nu știu dacă se mai găsește sau nu, cei din hypermarket aduc fel de fel de produse din afară dar nu constant. În plus, avea eticheta în arabă, abia am găsit ceva scris în limba română.
Vă las o poză cu acest produs de care eu una m-am îndrăgostit. Și speeer să nu se termine prea curând întrucât nu i-am găsit încă un înlocuitor. :)