Ce este un wedding planner?

Așa cum am precizat și aici, cu 6-8 luni înainte de marele eveniment și dacă dispuneți de un serviciu solicitant, puțin timp liber și un buget mai generos – ar fi indicat să apelați la un wedding planner sau organizator de nunți.

Noi am vrut să organizăm totul singuri, alături de nași și ne-a ieșit așa cum am vrut. A fost puțină bătaie de cap dar ne-am descurcat admirabil. În schimb, am două prietene care au apelat anul acesta la wedding planner-i și, în funcție de noroc, pentru una – totul a decurs normal, pentru cealaltă – chiar dacă la suprafață totul era roz, nunta nu a fost pe placul mirilor.

love-in-the-airÎn primul rând, wedding planner-ul trebuie să se dedice, în totalitate, clientului și dorințelor acestuia. De la stabilirea bugetului, a invitațiilor, a locației, a contactării furnizorilor și până la “întocmirea”  programului din marea zi – wedding planner-ul trebuie să fie omul tău de bază ce se poate descurca inclusiv într-o situație neprevăzută, cel mai bun sfătuitor și trebuie să-ți facă ție, tânără miresică, nunta perfectă.

În al doilea rând, trebuie să existe o bună comunicare între viitorii miri și organizator. Din păcate, la una din colegele mele, această comunicare a lipsit din diferite motive. Astfel încât:

  • culoarea preponderentă din salonul nunții a fost roz, în loc de roșu
  • buchetul de mireasă a fost tot cu tonuri de roz deschis, nicidecum roșu cu alb așa cum și-a dorit mireasa
  • meniul de nuntă a fost puuuțin încurcat, mirele având o alergie și nu a dorit un anumit fel de mâncare care, surprinzător a fost totuși în meniu, în plus.

Și lista poate continua. Nunta a avut loc acum 6 luni, vă dați seama că nu mai țin minte toate detaliile dar cele de mai sus au deranjat-o la culme pe colega mea. Din păcate, aflând de aceste “modificări” chiar pe ultima sută de metri.. nu a mai avut ce să facă. În plus, fiind gemeni (ca și mine) a încercat să ia lucrurile ca atare, ca și cum așa erau în plan, motiv pentru care invitații ei nu și-au dat seama de “încurcături”.

Așadar, dacă chiar vă doriți o planificare a nunții fără stres și vreți ca cineva să se ocupe de toate cele necesare – aveți în vedere că, deși timpul vă poate fi foooarte limitat, comunicarea este cheia esențială. Dacă veți alege un wedding planner cu care veți face planul de bătălie corect și cât mai complet din primele întâlniri, cu care puteți vorbi și vă sfătui în orice moment – atunci totul va fi perfect, până în cel mai mic detaliu.

De data aceasta vă pot face și o recomandare – pe Andreea și Andrei de la Deluxe Events. Pe Andreea o cunosc de foarte multă vreme, știu câtă pasiune pune în tot ceea ce face și cât de mult și-a dorit să organizeze fel de fel de evenimente. Mă bucur să îi văd capodoperele atât pe site, cât și pe pagina de Facebook și chiar îi recomand cu încredere! happy

 

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
2 Comentarii
  1. Gabi spune:

    Eu mai am o recomandare: Ali in Weddingland! M-a ajutat să am parte de evenimentul perfect și s-a gândit la detalii pe care nici nu mi le-aș fi imaginat vreodată!

    RăspundeRăspunde
  2. SuZy spune:

    @Gabi: ce tare e numele! big grin ma bucur ca ai fost un caz fericit si ca toate v-au iesit cum ati planuit kiss

    RăspundeRăspunde
Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>