În ultima vreme, oriunde te uiţi vezi doar oameni cu nasul în smartphone-uri şi mereu conectaţi la reţelele de socializare: Facebook, Twitter, Foursquare, G+, Yahoo, Skype, Linkedin, etc. Oameni buni, mai ştiţi ce e aia viaţă reală?!
Mai ştiţi sentimentul de a vă plimba într-un parc fără a da check-in pentru a vedea prietenii unde sunteţi?
Mai ştiţi cum e să mergiţi într-un club/la un concert fără a posta pe paginile personale poze fel de fel de la petrecere/concert?
Mai ştiţi cum e să vorbiţi cu un prieten vechi la un suc/cafea fără ajutorul Messenger-ului sau Twitter-ului?
Am impesia că în ultima vreme, lumea uită de tot ce e în jurul lor. Orice mişcare, orice poză, orice eveniment, orice lucru cât de mărunt e postat în secunda numărul 2 pe fel de fel de reţele de socializare. Să înţeleg că nu mai ştim ce e aia viaţă fără telefon/laptop?
Nu vreau să par rea, reţelele de socializare au şi un rol benefic, kind’of, de a te ţine aproape de cei dragi dar totuşi consider că ar trebui să le mai lăsăm la o parte din când în când şi să ne mai gândim şi la noi înşine.
Chiar vrei să te uiţi înapoi în fiecare seară şi să îţi dai seama că ai fi putut vedea lucruri frumoase, ai fi putut simţi vântul în faţa ta, ai fi auzit ciripitul păsărelelor şi foşnetul frunzelor din parc – dar ai fost prea ocupat cu verificarea notificărilor de pe Facebook/mesajelor de pe Twitter/etc. iar acum e prea frig şi întuneric afară?
Şi iată că am trecut şi în al patrulea an de activitate. Am mai dat o pagină din istoria acestui blog şi mă bucur să îl văd crescând, încetişor dar sigur.
În momentul în care totul va fi ok, veţi vedea widget-ul aferent în partea dreaptă), 4 ani în care am crescut văzând cu ochii. Şi pentru asta vă mulţumesc vouă, cititorilor mei! 
