The A – Team este o ecranizare după serialul cu acelaşi nume care a avut un real succes în America prin anii ’80.
Tag-Archive for » misiune «
Aseară am făcut şi noi o vizită până în Bucureşti Mall şi ne-am oprit direct la Multiplex
Motivul: Avatar, varianta 3D. Recunosc că am fost mai mult decât nerăbdătoare văzând câteva secvenţe de ceva vreme. Pot spune că aşteptarea a fost pe deplin satisfăcută şi recomand filmul, de preferabil la cinema în varianta 3D sau IMAX.
Se pare că filmele de animaţie sunt scoase în ultima vreme ca pe bandă rulantă de pe porţile studiourilor. Şi nu mă mir pentru că se pare că ele chiar au cel mai mare succes la public. Un film pe care l-am văzut aseară cu my darling [
] şi care mi-a plăcut a fost G-Force. Vi-l recomand ![]()
Eroii sunt un grup de 3 porcuşori de Guineea [Blaster, Juarez şi liderul Darwin], o cârtiţă cu nasul “în formă de stea” [Speckles, un animal orb dar foarte deştept] şi o muscă [Mooch]. Ei sunt agenţi speciali antrenaţi mai ceva ca James Bond, care au ca scop salvarea Pământului. Au parte de multe aventuri, chiar şi printre “ai lor”, atunci când au ajuns într-un magazin de mici animale [riscurile meseriei], de unde reuşesc să evadeze pentru a-şi duce la îndeplinire misiunea. Mai multe nu vă mai spun, vă recomand doar să urmăriţi comedioara ![]()

