Tag-Archive for » love «

2 ani!

Astăzi este o zi specială pentru mine şi EL [love struck], împlinim 2 ani de când ne suportăm unul pe celălalt.

Doi ani în care ne-am cunoscut şi mai bine cu fiecare moment petrecut împreună, doi ani cu bune şi cu rele [ca peste tot], dar cel mai important, ne-am dat seama că fiecare dintre noi a schimbat viaţa celuilalt în bine.

love-is-a-fruit

Ştiu că încăpăţânarea mea nu are limite uneori şi ştiu că sunt cam greu de înţeles [recunosc, doar în zilele cu lună plină, dar asta e o altă poveste big grin ] dar TU ai fost mereu alături de mine, m-ai susţinut şi înţeles mereu.

Te iubesc! şi îti mulţumesc că m-ai făcut şi mă faci fericită mereu şi, mai important, ai apărut în viaţa mea atunci când trebuia şi te-ai băgat adânc, adânc în sufletul meu. Promit să nu te mai scot niciodată de acolo! Sper ca sentimentul să fie reciproc happy

Love is in the.. water

Ain`t that sweeeeeet? love struck

Ganduri de 24 februarie

dragobete-inima Hmm, azi  e Dragobete big grin a.k.a Ziua Îndrăgostiţilor la români. Pentru mine e în fiecare zi, chit că e luni, miercuri, duminică, etc. Dar nah, am zis să scriu ceva aşa, ca să nu zică unii că nu sunt îndragostită.

Oricum, eu nu iubesc doar un singur om [adică my beloved love struck], îi iubesc pe majoritatea celor care mă înconjoară, pe unii mai puţin pe alţii mai mult, iubesc tot ce îmi place, iubesc viaţa şi pe cei care mi-au dat-o, iubesc prietenii care îmi sunt aproape… Asa că nu mă întrebaţi ce înseamnă iubirea pentru mine, că nu aş şti ce să răspund. E o chestie mult prea generală şi complexă şi nu aş putea să rezum totul la un rând, la un sms sau la un post în blog. Uite că azi sunt hotărâtă să nu scriu ce urăsc pentru că pentru unii e o zi specială, pentru mine e una normală doar că îmi expun iubirile pe blog big grin

Hai vă pup cu drag şi plină de iubire… şi… şi.. iubiţi-mă mult! big grin că eu va iubesc destul!! love struck

Ganduri de 14 februarie

killing-cupidonNebunaticul Cupidon s-a chinuit şi a tras cu o săgeţică în mine, provocându-mă să încerc să scriu cât mai frumos despre.. hmm.. sărbătoarea de astăzi.

O mai spun o dată, NU îmi place Valentine`s Day, NU îmi plac sărbătorile “împrumutate”, NU îmi place că toate magazinele au vitrinele pline cu inimioare şi ciocolăţele, iar pe 24 februarie.. nu se mai întâmplă nimic.

Dar cum poţi să îl iei de guler pe cel care a inventat conceptul de Valentine`s Day, pe el şi pe cei care îl promovează an de an?  Aici e buba.. că nu prea poţi.. De ce e nevoie doar de o singură zi în care milioane de persoane din întreaga lume simt nevoia să-şi confirme apartenenţa la un grup, cel al îndrăgostiţilor?

N-am nimic cu sărbătoarea în sine, că dacă luăm să socotim cam câte sărbători am împrumutat de la alţii încă de pe vremea romanilor, rezultă că degeaba ne-ar fi jenă acum, că-i prea târziu şi nici prima dată. Ceea ce nu îmi place e felul în care e celebrată. Mă deranjează că dincolo de latura sentimentală, discutabilă de altfel, toată această nebunie de Sf. Valentin [despre care nimeni nu ştie cu certitudine cine a fost şi cum a apărut întrucât circulă mult prea multe legende pe seama originii sale] nu este decât o sărbătoare a comercianţilor care profită de pe urma tinerilor.

Aşa cum există alb şi negru, există şi oameni care binecuvântează Ziua Îndrăgostiţilor pentru simplu fapt că le dă ocazia să îşi exprime sentimentele, şi oameni care urăsc această invenţie. Desigur, mai sunt şi cei mai puţin radicali în această privinţă, care, mânaţi de spiritul tradiţionalist, sărbătoresc Dragobetele. Şi mai sunt şi cei cărora nu le prea pasă. Aşa, ca mine. Nu îmi pasă că doar într-o singură zi a anului, hotărâtă de cei mai mari, îndrăgostiţii mai vechi sau mai noi îşi amintesc de ceea ce îşi datorează reciproc şi se înec în inimioare şi declaraţii de dragoste [a se sublinia, doar într-o singură ZI!].

Până la urmă, cine are nevoie de o sărbătoare împrumutată pentru a-şi aminti cât de frumos este să fii îndrăgostit tot anul? happy

 

Ups, e luna cu Sfantul Valentin!

Nu înţeleg de ce lumea face atâta tam tam pentru o sărbătoare care nici măcar nu ne aparţine.

Alooo, lumeeee, pardon, ROMÂNILOR!! Avem şi noi o sărbătoare a dragostei din moşi strămoşi care se numeşte Dragobete. Vă aduceţi aminte? Se sărbătoreşte pe 24 februarie. O sărbătoare care a fost dată uitării.. din păcate.. şi în locul ei.. toate lumea preferă Valentine`s Day sau Ziua Îndrăgostiţilor sau Sfântul Valentin.

Vorbeam zilele trecute cu o fată care se văita de mama focului că nu ştie ce să-i cumpere prietenului cu ocazia acestei sărbători. Nu vreau să fiu rea [pentru că ştiu că mai sunt mulţi ca tipa respectivă] dar.. vouă vă trebuie o zi anume ca să faceţi un cadou persoanei iubite? Adică, nu puteţi să îi daţi cadou acuma, în momentul ăsta? Trebuie să aşteptaţi să vină neapărat ziua “în care se sărbătoreşte dragostea” ca să îi faceţi un cadou? Păi, dacă tot sunteţi împreună.. nu înseamnă că dragostea voastră o sărbătoriţi în fiecare zi? Serios, nu înţeleg persoanele astea..

Şi nu înţeleg nici băieţii care aşteaptă ori ziua de naştere ori o zi mai importantă ca să dea un buchet de flori persoanei iubite [când zic flori nu vă gândiţi numai la trandafiri]. De ce să aştepţi atât dacă o iubeşti? Serios, făceţi-mă să vă înţeleg.. până acum nu am reuşit..

Eu una sărbătoresc iubirea în fiecare zi. Nu am nevoie nici de cadouri scumpe, nici de jdemii de trandafiri.. Mă mulţumesc cu persoana de lângă mine, cel în care am încredere şi care îmi este alături la bine şi la greu. Este tot ce îmi doresc din partea lui. love struck

love-is-a-gift-you-cant-buy