Luna ianuarie are cea mai deprimantă zi din an #BlueMonday, spun psihologii. Și asta pentru că ianuarie este, în sine, cea mai disprețuită lună din toate (trec sărbătorile, trece vacanța, etc). Totuși, mă gândesc că mulți dintre cei ce trec cu bine de ea o fac pentru că așteaptă luna următoare. more…
Tag-Archive for » 14 februarie «
Nu o dată mi-am exprimat gândurile legate de această sărbătoare împrumutată (aici şi aici). Dar totuşi, pentru a face pe plac majorităţii.. nah.. că postez şi eu ceva legat de iubire/dragoste astăzi. Asta ca să nu zică lumea că sunt anti-valentin/anti-love/anti anti anti
Nu am găsit încă o melodie mai potrivită pentru porumbeii îndrăgostiţi decât Je T’Aime a Larei Fabian. Live-ul de mai jos cred că spune totul.
Cu paşi destul de repezi am trecut şi în a doua lună a anului, cea dedicată în proporţie de 99,9% iubirii. La îndemnul Cristinei, mai jos am făcut o mică listă cu câteva locuri (din punctul meu de vedere) unde puteţi petrece luna Februarie liniştiţi, în doi.
Nebunaticul Cupidon s-a chinuit şi a tras cu o săgeţică în mine, provocându-mă să încerc să scriu cât mai frumos despre.. hmm.. sărbătoarea de astăzi.
O mai spun o dată, NU îmi place Valentine`s Day, NU îmi plac sărbătorile “împrumutate”, NU îmi place că toate magazinele au vitrinele pline cu inimioare şi ciocolăţele, iar pe 24 februarie.. nu se mai întâmplă nimic.
Dar cum poţi să îl iei de guler pe cel care a inventat conceptul de Valentine`s Day, pe el şi pe cei care îl promovează an de an? Aici e buba.. că nu prea poţi.. De ce e nevoie doar de o singură zi în care milioane de persoane din întreaga lume simt nevoia să-şi confirme apartenenţa la un grup, cel al îndrăgostiţilor?
N-am nimic cu sărbătoarea în sine, că dacă luăm să socotim cam câte sărbători am împrumutat de la alţii încă de pe vremea romanilor, rezultă că degeaba ne-ar fi jenă acum, că-i prea târziu şi nici prima dată. Ceea ce nu îmi place e felul în care e celebrată. Mă deranjează că dincolo de latura sentimentală, discutabilă de altfel, toată această nebunie de Sf. Valentin [despre care nimeni nu ştie cu certitudine cine a fost şi cum a apărut întrucât circulă mult prea multe legende pe seama originii sale] nu este decât o sărbătoare a comercianţilor care profită de pe urma tinerilor.
Aşa cum există alb şi negru, există şi oameni care binecuvântează Ziua Îndrăgostiţilor pentru simplu fapt că le dă ocazia să îşi exprime sentimentele, şi oameni care urăsc această invenţie. Desigur, mai sunt şi cei mai puţin radicali în această privinţă, care, mânaţi de spiritul tradiţionalist, sărbătoresc Dragobetele. Şi mai sunt şi cei cărora nu le prea pasă. Aşa, ca mine. Nu îmi pasă că doar într-o singură zi a anului, hotărâtă de cei mai mari, îndrăgostiţii mai vechi sau mai noi îşi amintesc de ceea ce îşi datorează reciproc şi se înec în inimioare şi declaraţii de dragoste [a se sublinia, doar într-o singură ZI!].
Până la urmă, cine are nevoie de o sărbătoare împrumutată pentru a-şi aminti cât de frumos este să fii îndrăgostit tot anul?