Luna trecută am adunat o gaşcă de prieteni şi ne-am pornit către munte, Sinaia mai precis. Nu mult, un week-end de relaxare şi înviorare după o săptămână grea de muncă prin Bucureşti. (si da, uneori oraşul te face să vrei să-ţi iei câmpii
)
Cele mai frumoase sărbători sunt mereu cele petrecute cu familia, asta e clar. Şi cele mai frumoase amintiri sunt cele alături de cei mai buni prieteni, fie ei colegi de liceu, de facultate sau chiar vecini de bloc.
Zilele trecute am făcut o mică reuniune de prieteni şi am depănat amintiri “din copilărie”, deah, ne considerăm bătrâni deja la 25 ani
Am făcut destule năzbâtii împreună (săracul Creangă era mic copil pe lângă noi), am petrecut fără limite la şcoală şi prin liceu, am ştiut să ne respectăm reciproc şi asta cred că a contat cel mai mult ca o prietenie să dureze ani întregi. Unii s-au căsătorit, alţii sunt pe punctul de a-şi pune pirostriile, dar cu toate astea am rămas aproape la fel. Doar vârsta ne trădează.
Dacă în articolul trecut povesteam că am devenit addicted de crema de mâini, acum pot spune că mi s-a pus pata (răăăăău de tot!) pe nişte pantofiori comozi de vară. Şi nu, nu balerini! ![]()
Am tot umblat de câteva săptămâni prin magazine după nişte pantofi de damă comozi pe care să-i pot purta atât la servici, cât şi la un suc cu prietenii. Şi ţinând cont că vara trecută mi-am “omorât” tălpile şi călcâiele cu balerini cu talpa subţire, anul ăsta schimb puţin foaia.
Ca orice fată care se respectă, de pe biroul meu de la servici nu poate lipsi crema de mâini (şi parfumul, şi balsamul de buze, dar astea sunt alte poveşti muiereşti
). Zilele trecute, şeful meu (străin de fel) m-a felicitat că folosesc şi promovez produse româneşti. Am stat puţin pe gânduri la partea cu promovarea dar ţinând cont că mai toţi colegii mei atentează la ea, am să-i dau totuşi dreptate.
Crema de mâini cu ulei de cătină şi măsline de la Cosmetic Plant o folosesc de prin iarnă şi nu mă prea pot despărţi de ea. Descrierea ei oficială este: “Hrănitoare şi hidratantă prin vitaminele A, E, F, D şi acizii graşi esenţiali din uleiul de cătină şi cel de măsline, crema creează pe piele un film protector, emolient şi regenerant. Aplicată de fiecare dată după ce mâinile au venit în contact cu apa, săpunul sau detergenţii, acestea vor fi mereu tinere şi catifelate“.
Părerea mea: e o cremă super bună care, deşi conţine uleiuri, intră foarte repede în piele şi o catifelează instant chiar dacă foloseşti o mică cantitate.
Ce-i drept, mi se cam termină crema şi după ce am făcut un mic research prin piaţă am ajuns la concluzia că şi preţul ei – max. 10 lei / tub de 50 ml. e mai mult decât convenabil. Sigur va mai fi pe lista mea de shopping de acum încolo, alături şi de alte produse Cosmetic Plant.
Nu ştiu ce faceţi voi astăzi dar eu cu siguranţă o să mă bucur din plin de ziua aceasta liberă (muncitorească) şi mă voi lăsa mângâiată de razele soarelui de primăvară – vară. ![]()
Azi? Azi nu ştiu ce e ăla dead-line, azi suntem indisponibili pentru tot ce înseamnă work. Azi e ziua noastră, ziua de relax, ziua în care ne vom bucura de tot ce ne înconjoară: că o fi la munte, că o fi la mare, că o fi la un grătar.. nu asta e important. Azi trebuie să fie o “duminică în mijlocul săptămânii“!
Un Întâi Mai Muncitoresc relaxant vă doresc, oriunde ar fi el! ![]()


