Archive for the Category »SuZy & my boy :x «

Concediu

Oficial, sunt în concediu. Neoficial, bagaje + somn + multe ore pe drum. Cu toate astea, cine o să se lăfăie câteva zile în locaţia de mai jos? big grin

Ne reauzim peste câteva zile. Să nu mă daţi dispărută (să nu văd internet şi telefon în faţa ochilor! Doar soare, mare, plajă..)

Teatru – Caramitru-Malaele, cate’n luna si in stele

După piesa de teatru Podu’ de acum 2 ani, de această dată am fost invitaţi la o altă seară de culturalizare, cu acelaşi Horaţiu Mălăele.

Dacă o să vă vină să credeţi sau nu, această piesă şi-a ridicat cortina pentru a patra oară, la cererea publicului. Şi nici nu mă mir, ţinând cont că sala mare a Teatrului Naţional din Bucureşti (T.N.B.) a fost plină ochi! Harul şi mai ales umorul celor doi actori – Horaţiu Mălăele şi Ion Caramitru, acompaniaţi de violoncelistul Adrian Naidin au reuşit să fure ropote de aplauze şi hohote de râs de la cei aflaţi în sală.

Cei doi nu au o scenă de teatru în adevăratul sens al cuvântului, fiind mai degrabă “o înfruntare” în versuri şi rememorări de situaţii. Oricum ar fi, umorul lor irezistibil acompaniat cu piesele domoale ale lui Adrian Naidin au meritat pe deplin.

În cazul în care cei 2 actori ajung cu această piesă de teatru şi la voi în oraş, vă recomand cu căldură să mergeţi să-l vizionaţi. Nu veţi regreta! happy

Recomandare film: The Avengers (2012)

Ce poate fi mai interesant decât un film cu un super-erou? Un film cu mai mulţi super-eroi care luptă pentru aceeaţi cauză. Cam ăsta ar fi rezumatul unui film pe care vi-l recomand cu plăcere, nu doar din cauza personajelor/actorilor ci şi a scenelor de umor şi acţiune ce le conţine.

Povestea este destul de simplă: cei de la SHIELD (o organizaţie guvernamentală secretă) au descoperit o energie extraterestră ce reprezintă, totodată, şi un portal către o altă lume. Cum lucrurile nu pot fi perfecte, portalul se deschide la un moment dat şi apare Loki (the bad guy) ce are de gând să cucerească Pământul. Nick Fury (Samuel L. Jackson) consideră că singura soluţie de a-l opri pe Loki este să refacă echipa “Avengers” – formată doar din eroi: Văduva Neagră, Hulk, Iron Man (“geniu, excentric, billionar, playboy, filantrop” ), Captain America şi Thor. Dacă reuşesc sau nu să îl învingă pe Loki, rămâne de văzut/de urmărit. happy

Plimbare la Salina Slanic Prahova

Întrucât vremea de 1 Mai a ţinut cu noi (30 grade în Bucureşti) ne-am hotărât să ieşim puţin din cotidian, îndreptându-ne către Slănic Prahova.

Probabil am mai zis asta: avem o ţară minunată, important e să ştim să o preţuim! Drumul către Slănic a fost frumos, plin de peisaje extraordinare, de drumuri foarte bune (ciudat, ştiu) doar că ducem lipsă de indicatoare. Noroc cu oamenii locurilor care ne-au îndrumat cu drag.

more…

Salonul International Auto-Moto Bucuresti (SIAMB) – aprilie 2012

Astăzi am ajuns şi noi la Piaţa Constituţiei pentru a admira maşinile expuse la SIAMB – Salonul Internaţional Auto-Moto Bucureşti 2012. Sincer, mare lucru nu m-a impresionat exceptând: Mercedes A-Class şi Citroen DS3 (cel din urmă, chiar dacă maşina îmi place la nebunie, mi-a lăsat un gust amar din cauza oamenilor de vânzări de la Citroen – detalii în alt post).

more…