Uneori nu-mi dau seama cât de repede trece timpul. Și abia când văd ceva cunoscut la vreun prieten (sau îmi aduce aminte facebook ) parcă mi se aprinde un becușor și încep să realizez că unele lucruri trec muuult prea repede.
Așa s-a întâmplat și cu plecarea noastră în Londra, lucru ce s-a întâmplat acum 2 ani. Da.. 2 ani! Și încă am în minte unele chestii de parcă s-ar fi întâmplat ieri. (mâncatul la singurul Burger King de pe pământ internațional din România nu se pune ah, nah că am zis-o..)
Dar să încep cu începutul întrucât am multe de povestit. În primul rând, ca de obicei, suntem extrem de norocoși. În cele 5 zile din Aprilie cât am stat în capitala Angliei, nu a picurat nici măcar un strop. Am avut parte de cele mai însorite și frumoase zile de până și prietenii noștri de acolo ne-au rugat să mai rămânem că suntem “cei cu soarele”. În cele 5 zile am vizitat multe dar am și stat cu amici din copilărie, plecați de mult acolo. Ba chiar, ne-am împrietenit și cu alții :)
Am luat vacanța prin cei de la Vola.ro care au fost super drăguți și nu am avut nicio problemă. Am zburat cu Ryanair până pe aeroportul din Stansted, un orășel de lângă Londra. De acolo, a trebuit să luăm un autocar (National Express) către cazare. Deja am intrat în altă lume, una în care plata cu telefonul mobil prin QR code și alte tehnologii asemănătoare e la un alt nivel, mult mai avansat. Pentru că da, am plătit pe loc două bilete la autocar și am plecat. Nu tu “unde e ghișeul?”, “unde e coada?”, “nu avem bani/rest”, etc. Nu! Ai plătit, ai arătat la șofer și ai plecat. Autocare curate, cu aer condiționat, cu QR code pe geam în caz că voiai să faci vreo sesizare, WiFi gratuit, toaletă.
Am fost cazați la Hotel Americana, la doi pași de Regent’s Park sau de Baker Street (unde se află și Muzeul Sherlock Holmes). Camere micuțe dar liniștite, mic dejun englezesc și bine aprovizionați. Tot pe jos am ajuns foarte repede la Madame Tussauds sau la faimoasa Oxford Street. La început e mai greu dar dacă ai pe cineva “din zonă”, ajută mult. Noi am avut un prieten foarte bun care ne-a dus în unele locații super faine dar am avut și zile în care ne-am descurcat singuri.
Un lucru pe care îl regret puțin a fost să cumpăr LondonPass de aici care îți oferă acces la peste 80 atracții dar majoritatea dintre ele destul de inaccesibile fără o mașină (da, știu, există buss-uri) și destul de consumatoare de timp. Dar asta ne face să ne dorim să mai vizităm Londra (de data asta cu formula mărită) întrucât mai avem mult de descoperit din ea. În schimb, Pass-ul ne-a oferit acces nelimitat la transportul în comun (autobuze, metrou) și o cărticică cu atracțiile turistice. Londonezii pun preț pe energia eco așa că autobuzele lor sunt electrice și cam peste tot prin oraș găseai locuri special rezervate pentru încărcarea mașinilor. Asta ca să nu mai vorbesc de parcările speciale (adică doar între anumite ore aveai voie să parchezi undeva, dacă nu țineai cont de orarul de pe stâlp – primeai amendă) și de faptul că toate autobuzele au camere de filmat față-spate astfel încât nu aveai voie deloc să circuli pe sensul lor. La astea se mai adăugau și camerele de supraveghere ce împânzesc orașul.
Pe noi ne-a ajutat foarte mult și această hartă (dați click pentru a o vedea mai mare) ce avea și rutele buss-urilor și stațiile de metrou.
Și dacă tot am ajuns la metrou (faimosul Underground), trebuie să vă spun că am rămas super-plăcut impresionată de toată rețeaua lor de labirinturi. Mergi pe stradă și ai puncte de informare turistică și îți scrie exact cum să ajungi la anumite atracții. La fiecare stație de metrou ți se preciza clar “dacă te dai jos aici, ajungi la X muzeu”. Nu ai cum să dai greș, ai panouri de informare peste tot. E bine să evitați orele de vârf, totuși
În articolele ce urmează voi încerca să vă prezint câteva atracții ce merită vizitate dacă ajungeți în Londra. Pot enumara: London Bridge, London Eye, Trafalgar Square, Muzeul de Ceară Madame Tussaud’s, Buckingham Palace și schimbarea gărzii, Westminster Abbery, Catedrala Sf. Paul. Și clar nu trebuie ratată Oxford Street, mai ales dacă ești shoppaholic
Intadevar, e o alta lume acolo, sa nu astepti ca bula, sa nu te invarti de nebun la iesirea din aeroport, ci jap pac, iei biletele online, le scaneaza omu` si astepti sa plece autocarul.
Norocosi ati fost de vreme buna!! La fel am fost si noi iar in cele doua vizite de pana acum a plouat in doua zile, reprize f.scurte. De aceea, prietenii de acolo ne-au indemnat sa revenim caci aducem numai vreme buna. Lucru care se va si intampla and I`m overexcited!!!
Anyhow, data viitoare, de mai mergeti si vreti, sa trageti o fuga cu cel mic si la Sea Life, Hyde Park ( imens, cu monumente grozave si e absolut minunat primavara ), Greenwich ( observatorul iti ofera priveliste spre oras + parcul in luna mai este inflorit si este ROZ ), la Harry Potter siiiii poate o experienta cu telegondola deasupra Tamisei. Pe cea din urma eu o voi tine minte toata viata. ))
Pe scurt, da, Londra este absolut grozava!
@Alina: Aceeasi atitudine de “pe repede inainte” exista si cand vrei sa cumperi ceva dintr-un market. Iti scanezi singur produsele, le pui in plasa, platesti cu telefonul si pa. Au destul de multa incredere in oameni, ceea ce la noi nu cred ca se va vedea curand..
De Sea Life am auzit, dar era inchis cand am fost noi, nu mai tin minte de ce. In Hyde Park am fost doar intr-o parte a sa, aia fara monumente. Am avut un alt parc aproape de “casa” asa ca l-am devorat pe ala.
Cu telegondola nu am fost, dar presupun ca daca mi-a placut in London Eye, o fi cam acelasi sentiment.. sper
La Greenwich nu am ajuns intrucat ne-am axat mai mult pe Londra si pe cateva muzee ce ne-au incantat inca de acasa. Si nu credeam ca vom sta si cate 3ore+ in ele ?
Oricum, avand in vedere ca am descoperit foarte putin din ea, cu siguranta urmatoarele vizite vor fi mai ”profitabile” pe partea de “to see”. ?
Daaaa, pai inainte sa vedem acolo faza cu scanarea produselor, vazusem in Berlin si am ramas amandoi cu ” wow, ce tare, la noi oare cand ?? “. Aparent, dupa 5 ani au venit si la noi.
Sea Life abia anul trecut s-a deschis, era in constructie si cand am fost noi prima data dar anul trecut l-am prins printre primii si experienta a fost grozava. Am un articol in draft inca de anul trecut despre asta… Oh well….
Cu telegondola garantez ca ti-ar placea, daca tot zurlie esti si cu extremele.
In Greenwich e misto sa ajungeti, panorama este minunata iar acolo este un Observator + Muzeul Maritim, cu nave in marime naturala si tot ce tine de mare si larg, pe care, evident, il poti vizita. Din Greenwich spre centru se poate lua apoi vaporul pe Tamisa sau telegondola.
Scuze de cat scriu insa Londra este my top fav. de pana acum si am logoree cand vine vorba de ea…
[…] cum vă povesteam într-un articol precedent, ne-am cazat foarte aproape de Baker Street, așa că într-o dimineață am luat la pas strada și […]
[…] cum am povestit și cu alte ocazii, am fost cazați foarte aproape de Baker Street și am ajuns în vreo 10 min pe jos până pe […]