Ziua de 1 Aprilie stârnește zâmbete și râsete, ba chiar înveselește pe orice morocănos. Deși, oficial, nu este declarată sărbătoare, parcă nu ar fi o zi memorabilă dacă nu am păcăli pe cineva, ca de Ziua Păcălelilor.
Care este, de fapt, istoria lui 1 Aprilie?
Celebrarea acestei zile își are originile în Franța, în secolul al XVI-lea, când a fost adoptat calendarul gregorian – care a mutat Anul Nou de la 1 Aprilie la 1 Ianuarie. Vestea “mutării” s-a răspândit mai greu în acele vremuri și cei care sărbătoreau pe rit vechi erau considerați “păcăliți de 1 Aprilie”.
Acum, în Franța, ziua se numește “Poisson d’Avril” adică “peștele de aprilie“. Francezii obișnuiesc să-și păcălească prietenii lipindu-le pe spate un pește de hârtie. În momentul în care cineva descoperă farsa, acesta striga “Poisson d’Avril!”
De peste 200 ani, practica farselor a luat amploare în toată Europa dar și în Statele Unite.
De câțiva ani am scăpat de “primit” farse pentru că eram destul de atentă pe 1 Aprilie. Anul acesta, în schimb, mi-am “luat-o” (ca s-o zic pe românește) de la al meu soț cu câteva zile înainte. Poate de asta m-am și enervat? :)) A reușit să mă păcălească cu ajutorul unei aplicații pentru iPhone – Jokes Phone.
Vă pot spune doar atât: eu sunt calmă dar la ce farsă “am primit” mai aveam puțin și băteam pe cineva. Evident, când am aflat ce mi s-a pus la cale, m-a apucat râsul și mi-am dat seama că anul acesta 1 Aprilie a venit mai devreme. Așadar, am scăpat… teoretic :)
Voi ați făcut farse? Sau ați fost păcăliți până acum?