Am început să ne înţelegem bine cu cei de la Gold & Platin Bucovina aşa că ieri am fost din nou la ei. De această dată am dorit să vedem cum se comportă o maşină din gama Opel. Am plecat de acasă cu aşteptări mari de la Insignia, ţinând cont că a fost maşina anului 2009 în Europa, deci asta ar trebui să însemne ceva.
Am testat un Opel Insignia 2.0 CDTI ECOTEC 110cp, diesel, transmisie manuală.
Am început încă de afară cârcoteala: spatele arată ca la Passat CC [zise Alexandra]. Nu am ştiut dacă să îi dau sau nu dreptate, în schimb eu am rămas fixată pe farurile cu angel eyes care chiar îi oferă maşinii o notă de eleganţă. Mai apoi, am aflat că cei de la Opel au implementat un soft [numit Opel Eye] care permite recunoaşterea indicatoarelor rutiere şi afişarea vitezei maxime admise pe display. Cei drept, am uitat să întrebăm dacă e o opţiune standard..
Dacă la exterior am lăudat maşina, la interior ne-am bucurat doar vizual de frumuseţe. De cum am pus mâna pe bord am simţit că o să avem probleme la drum: plastice. Şi un plastic tare care ori nu au făcut bine băieţii îmbinările când au construit-o, ori au fost alţii înaintea noastră care au maltratat-o groaznic.
La drive-test s-a comportat frumos, motorul nici măcar nu s-a auzit, atât de silenţios era. Singurul lucru pe care nu l-am înţeles a fost mesajul de atenţionare de pe display: “Brakes overheated” de fiecare dată când punem o frână zdravănă sau intrasem într-o succesiune de curbe. Viteza maximă pe care o poate atinge este de 220 km/h şi ajunge de la 0 la 100 km/h în 9,5s. Ne-a consumat 5,5l/100 km, cam puţin ce-i drept pentru câte ture de oraş am făcut noi cu el [vreo 6, pe acelaşi traseu ca şi celelalte maşini testate]. Am uitat să ne uităm câţi litri are rezervorul dar am înţeles că poate duce liniştit 1.200 km pentru un motor diesel.
O mică problemă am avut eu cu maşina. Fiind mică iar maşina mare, oglinzile şi mai mici, m-am chinuit mult pentru a o parca. Din perspectiva mea piticoată – am nevoie de senzori de parcare la o aşa maşină.
Doar Alb Olympic este culoarea gratuită pentru Opel Insignia, celelalte costând 450 euro.
În preţul de bază al modelului pe care l-am testat noi, de 21.850 euro, intră foarte multe dotări standard, aşa că mare lucru nu am mai adăugat noi atunci când ne-a fost configurat. Pentru că din fabrică, maşina vine cu angel eyes am preferat să avem şi un sistem de spălare a farurilor sub presiune [300 euro], nu de alta, dar la drumurile noastre chiar e necesar. Am vrut să aibă senzori de parcare [550 euro], proiectoare ceaţă faţă [175 euro] şi sistem de navigaţie [590 euro]. Toată maşina ne-a ajuns la 23.465 euro.
Mi se pare ciudat ca testezi masini din clase diferite… pana la urma care e bugerul vostru?
@criserb: Teoretic, cautam un Sedan. Si aceste masini ne-au fost oferite de diferiti dealeri. Bugetul nu este chiar o problema, poate incepe de la 10.000E si sa termine pe la 30.000E. Am luat fiecare marca la rand, sa vedem cum se comporta la drumurile noastre si daca chiar se merita a fi luate noi noute sau e mai convenabil sa fie luate SH.
[…] This post was mentioned on Twitter by SuZy . SuZy said: Am testat Opel Insignia. Review aici -> http://bit.ly/cOqPtQ
[…]
Interesanta masina, dar cand te gandesti ca pe 2000cmc au 110 HP… si altii au chiar 400…
In rest, nu comentez nimic, e masina nemteasca
@ criserb: Cand am auzit si eu pretul mi s-a parut ca am trecut deja in clasa masinilor de lux, sincer
Oricum, pana acuma, Opelul mi-a placut din toate punctele de vedere si daca ma hotarasc intr-un final sa il iau, iti dai seama ca o sa caut unul de prin afara, cu dotari mai interesante si un pret nu atat de piperat 
@ KobrAs: din cate am inteles am testat o motorizare medie. Dar chiar si asa, s-a comportat superb la drum, ca sa nu mai zic de consum. Pana acuma, e preferata mea!
Bravo alexandra!
ar fi mai multe de comentat dar ma rezum la atat 