Tag-Archive for » garaj «

Scrisoare sotului

Dragul meu,

Înainte să te întorci din deplasare, vreau să-ţi povestesc despre micul accident pe care l-am avut cu pickup-ul la intrarea în garaj. Din fericire, nu e nimic grav, eu sunt bine aşa că te rog să nu îţi faci griji pentru mine.

Mă întorceam azi de la magazin şi la intrarea în garaj, din greşeală, în loc de frână am apăsat pe acceleraţie. Poarta garajului e puţin stricată iar maşina mea s-a oprit când s-a ciocnit puţin de maşina ta. Îmi pare foarte rău de cele întâmplate, dar ştiindu-te bun la suflet, sunt sigură că mă vei ierta.

Ştii cât de tare te iubesc şi cât de mult îmi lipseşti, iubitule! De-abia aştept să te strâng în braţe!

Îţi trimit fotografia garajului.

Soţioara ta iubită

P.S: Te-a sunat amanta!

PS: Primită pe mail. PS-ul scrisorii face totul! laughing

Trăim în România – part I

Acum câteva zile am avut şi noi treabă pe la sediul de Înmatriculări maşini din centru [proprietate a Prefecturii Suceava]. Condiţiile? GROAZNICE!! Zeci de oameni care se înghesuie într-o cocioabă care pe vremuri era un garaj, 2 sau 3 ghişee deschise cu nişte cozi imense, WC-ul în curte [?!?] şi lista poate continua. Şi dacă suni la numărul de telefon al Prefecturii afişat pe perete, îţi va răspunde o domnişoară foarte drăguţă care te va anunţa că ei ştiu de problemele de acolo dar nu pot face nimic.. sau cum ni s-a precizat nouă: “Nu avem fonduri necesare”. Say what???? Dar banii pe care îi dăm noi la bugetul local unde se duc? Cumva în afacerile personale ale mai marilor oraşului? Dar asta de acuma e altă poveste.. despre care voi scrie în post-urile următoare. [stay tuned]

Revenind la sediul Înmatriculări.. am vorbit cu un bun prieten ce lucrează la “Viaţa în Suceava” şi mi-a spus că ei au mai făcut o emisiune despre acest subiect acuma vreo câteva luni bune în urmă. Concluzia lor? Se pare că totul a rămas neschimbat sad

Emisiune realizată în data de 24 septembrie 2oo8

Mi s-a mai precizat că acest “sediu” [dacă îi pot spune aşa] se va muta în vestitul Iulius Mall [care se va deschide pe 24 octombrie]. Deja mă ia durerea de cap când mă gândesc că până atunci mai trebuie să fac un drum pentru un amărât de număr. sad Vorba lui Steve.. sper să prind o coadă scurtă şi un loc cât mai fruntaş pe acea scumpă listă.. şi îmi doresc atât mie cât şi vouă [celor ce citiţi aceste rânduri] MULTĂ răbdare şi calm!