Archive for the Category »Guest Post «

Destinatie de vacanta – Croatia

Articol scris de Alexandra M.

De când mă știu mi-a plăcut să călătoresc. Mi-am dorit mereu să văd lumea, să merg în cele mai dese jungle sau să urc cele mai înalte culmi. În mare parte, am reușit. Și nu mă laud. După câțiva ani petrecuți peste ocean, m-am hotărât să revin pe continentul care m-a vrăjit mereu și sunt “acasă”. Astăzi, dacă îmi dă voie cineva (wink wink), vă voi povesti câte una alta despre “țara celor 1.000 de insule” – Croația. more…

Un fleac! Ne-a ciuruit! :)

Articol scris de Alexandra Elena M.

După cum probabil ştiţi deja, prin minunata metropolă americană – New York – a mai trecut un uragan. Nu e nici primul, şi clar nu va fi nici ultimul. Din păcate pentru mine, a fost primul pe care l-am prins de când sunt pe aici. Trebuia să fiu plecată pe celălalt ţărm al Americii într-o mici-vacanţă dar guess what.. s-au anulat zborurile sad (Suzy, nu ai citit această frază, da?). S-au închis aeroporturile, s-a declarat stare de alertă maximă, s-a evacuat populaţia, cine nu a vrut să fie evacuat – s-a baricadat bine în casă (la ce case au ăştia.. mă mir că nu sunt luate cu totul pe sus la primul vânt mai puternic..).

Şi uite aşa, fără curent (deah, noi am  plătit factura, dar încă nu s-a inventat curentul wireless pentru asemenea momente big grin ), fără internet (God bless AT&T & iPhone in this time!), cu frigiderul plin (stai la coadă mai mult de 5 min? Ia gândeşte-te cum e să stai 3 ore..), cu multe provizii de apă (m-am gândit şi la varianta să trag un tub de pe balcon până în casă laughing ), cu geamurile baricadate cu scânduri (ca în filme când vin turcii să ne cotropească..), cu muuuulte rugăciuni spuse în gând, cu multe pături şi adăpostindu-ne pe unde am putut (cadă, masă de bucătărie, grinzi de susţinere, etc.) am trecut cu bine şi peste misterioasa/ul Sandy.

Ce a lăsat în urmă.. se va reface cu greu, dar se va reface că aşa sunt americanii. Astăzi a fost “calmul de după furtună”, străzile pustii, oraşul plin de viaţă acum semăna cu unul părăsit de soartă. Gaze avem, apă potabilă la robinete am primit de dimineaţă – semn că Sandy nu a fost foarte însetat(ă), căldură nu avem dar încă e acceptabil la 15 grade ziua/1o grade noaptea. Deah, e toamnă şi la noi.

În Manhattan te poţi plimba cu bărcuţa, toate străzile sunt inundate, eu acum vă scriu din Brooklyn unde lucrurile au mai revenit la normal. Vestitul metrou newyorkez încă face bâlbâdâc şi nu prea văd semne de a se repune pe picioare underground-ul şi garniturile. Evident, ca şi în Bucureşti, este un adevărat haos fără metrou, ţinând cont că de mâine (aka azi la voi) oamenii vor reveni la munci. (sau cel puţin aşa se speră)

Life goes on iar americanii ştiu să pună în aplicare acest îndemn.

P.S.: Suzy, Statuia Libertăţii e încă la locul ei, e puternică şi ştie să ţină piept intemperiilor (nu se ascunde ca în poză tongue ).

Sa ma prezint, deci :)

Unii mă cunosc ca şi Alexandra, unii ca Alex, alţii ca “aia care a plecat peste mări şi ţări” (unii ar mai adăuga şi partea “şi a uitat de unde a plecat” – ceea ce nu e adevărat winking ), dar în general sunt EU: o fată simplă, dintr-o familie simplă, care s-a născut şi crescut în Suceava. Dar cum uneori viaţa e al naibii, a trebuit să-mi iau avântul spre zări mai… profitabile. Chiar şi aşa, am rămas la fel – sau cel puţin aşa zic oamenii care m-au revăzut în vară trecută acasă.

Anyway, eu vroiam să filozofez în seara asta dimineaţa asta (note to self: Alex, când scrii pe un blog din România, cască ochii mai bine la ceas, unii poate dorm la ora asta happy ) legat de nişte discuţii luuuuuungi avute cu stăpâna blogului. N-am nimic cu ea, n-am să-i fac reclamă negativă (Doamne Fereşte!) dar de fiecare dată mă nimeresc să vorbesc cu ea doar atunci când e supărată. Acuma sincer, JUR că n-am puteri telepatice, dar chiar aşa îmi nimeream momentul de vorbit cu ea..

În seara asta, mi-a zis o chestie care m-a pus pe gânduri: “dacă nu ai puteri telepatice, atunci să te consider îngerul meu păzitor?” Yes, this I love/like, you can now call me Angel big grin

Just for fact, un înger nu trebuie neapărat să-l simţi, să-l vezi, ci doar să ştii că există cineva care nu te va lăsa niciodată singur, chiar şi în momentele cele mai dificile. Ştiu că seamănă cu definiţia dată la ora de Religie, dar hai totuşi să ne gândim că putem avea îngeri păzitori chiar şi aici, printre noi, pe Pământ. Lângă fiecare dintre noi există un cineva care ne va iubi mereu, ne va fi alături mereu chiar dacă, în sinea noastră, ştim că am greşit teribil şi că nimeni, niciodată, nu ne va mai da o a doua şansă. Guess what? Întotdeauna va exista cineva gata să ne ierte şi pentru a mia oară, gata să încerce să-ţi deschidă ochii după ce te-ai dat de n ori cu capul de pragul de sus, gata să-şi întoarcă pentru a nşpea mia oară obrazul ca să-l loveşti până ce te calmezi. Şi ştii ce? Am încrederea că acest înger păzitor, într-o bună zi, te va face să devii şi tu, la rândul tău, un înger păzitor pentru altcineva.

Concluziile le trageţi singuri, eu una sper să pot reuşi să fiu un înger păzitor bun şi-n continuare şi să încerc să aduc pe cineva cu picioarele pe pământ, atunci când este nevoie. Still, am impresia că unii oameni au şi mai mulţi îngeraşi, păcat că uneori nu deschid ochii mai atent în faţa lor pentru a realiza ceea ce au.

Cu drag, al vostru îngeraş de peste mări şi ţări, Alexandra Elena M.

Supa de pui cu taitei

Articol scris de Alexandra – Elena M.

Se spune ca dragostea trece prin stomac. Dar, se mai si spune ca o femeie trebuie sa stie sa faca de toate intr-o casa. Ca nu degeaba zicea o vorba din popor: “femeia ideala e doamna in societate, gospodina in bucatarie si … in pat”

La un moment dat, Suzy mai scria intr-o anumita categorie, numita Yammy. Ei bine, de la o vreme a cam uitat sa mai faca publice retetele facute de ea. Si credeti-ma, stie destule big grin Nu degeaba i-am zis ca atunci cand se va pune la casa ei o sa-i fac cadou cateva carti cu retete. Frumoasa e, desteapta e, tre sa fie si gospodina buna in casa, nu?

more…

Happy b’day !

La Multi Ani!!

 

Articol scris de prieteni dragi şi apropiaţi a lui Suzy

 

Profit de faptul că posesoarea blogului nu este în localitate şi, sper eu, nu va avea conexiune la internet măcar astăzi, şi o voi bârfi puţin. Ştiu că va face urât când va citi prima frază pentru că mereu a avut concepţia „aici nu se afişează nimic personal” dar cu siguranţă îi va trece supărarea până la citirea în întregime a articolului.

 

Luna mai e probabil cea mai plină din viaţa ei, onomastice, zile de naştere, dar cu toate acestea le face faţă cu brio. Şi ce e mai frumos, cu fiecare an ce trece, devine din ce în ce mai frumoasă. Nimeni, dar absolut nimeni nu îi dă vârsta pe care o are, iar pentru o femeie cred că e cel mai frumos cadou pe care i-l oferi.

 

Pe Sînziana (pentru prieteni – Suzy) am cunoscut-o în clasa a 9-a, într-o excursie la Curtea de Argeş ce îmi va rămâne mereu întipărită în memorie. În cei 7 ani de când o cunosc a rămas exact ca în prima zi când am făcut cunoştinţă: veselă, zâmbăreaţă, mereu te ajută cu sfaturi sau cu o mână de ajutor şi nu în ultimul rand, un om cu care poţi discuta orice, oricând. Nici nu mă mai mir că mai toţi băieţii de atunci erau cu ochii pe ea şi încercau pe cât posibil să intre în vorbă. Acuma e exact la fel doar că atât inima ei cât şi ochişorii îi sunt aţintiţi doar spre o anumită persoană.

 

Eu (Alexandra) mi-am ales întotdeauna prietenii pe anumite criterii, cel puţin la început. Ea a spart toate aceste criterii şi a devenit repejor prima persoană la care apelam oricând. Şi, spre bucuria mea, întotdeauna mă ajuta, fie iarnă, fie vară, fie dimineaţă, fie chiar ore minuscule în noapte. Să nu mai spun cum m-am simţit când mama mea începea să mă întrebe aproape zilnic: “Dar ce mai face colega ta?” “Dar când mai vine pe la tine?” “Dar i-am făcut clătite cu brânză, cum să i le trimit?” Deci da, a reuşit să intre în inima mamei mele mai ceva decât sora mea.

 

Anii au trecut, am intrat la facultate dar prietenia noastră a rămas. Şi chiar dacă săptămâna trecută a terminat oficial facultatea, a reuşit să îşi facă timp zilele trecute să mă vadă şi pe mine cu “diploma în dinţi”. Pozele care mi le-a făcut au ieşit incredibil, nu mă aşteptam să îi dau aparatul meu profi pe mână şi ea să aibă aşa un talent. Ceea ce îmi demonstrează încă o dată că în viaţă trebuie mereu să înveţi lucruri noi, chiar şi pe propria piele, iar ea chiar are răbdarea şi calmul necesar de a învăţa. Iată, încă două calităţi de care nu ştiaţi, cel puţin cei ce citesc acest blog de puţin timp.

 

În caz că nu v-aţi prins până acum, astăzi este ziua ei de naştere. Un geamăn încăpăţânat a reuşit să dea ochii cu lumea din jur şi acum, după 22 ani, se uită înapoi cu drag la toate realizările sale. Viitorul sună bine pentru ea, tânăra absolventă, care a reuşit să aibă în viaţă aproape tot ce îşi doreşte. În caz că i-a mai scăpat câte ceva, sunt sigură că în anii ce vor urma, alături de cel drag ei, va ajunge să-şi îndeplinească toate dorinţele. Ce pot să-i urez eu? Să-şi urmeze instinctul şi toate, dar absolut toate visele, să devină realizabile la doar o clipitură distanţă. Ce puteţi să-i uraţi voi, cititori ai blogului? Ce vă lasă inimioara. Cred că astăzi va accepta şi înjurături (în caz că există) :-)