Chiar lângă Grădina Zoologică din Sibiu, în aceeași locație – str. Pădurea Dumbrava nr. 16-20 – am dat peste un muzeu ce se întinde pe foooarte multe hectare – Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.
Archive for the Category »Album foto «
Anul acesta, băutura americană Coca-Cola a împlinit 100 ani de existenţă. Cu această ocazie, prin iunie, la Piaţa Universităţii s-a deschis un Pop-Up Store.
La începutul acestei luni am fost la Sibiu, pentru prima dată în oraş. Pe lângă el am mai trecut dar niciodată nu mi-am făcut timp să şi zăbovesc puţin să descoper oraşul. De această dată, cele 4 zile de relaxare au fost presărate şi cu ceva mişcare.
Primul obiectiv pe lista noastră a fost Grădina Zoologică din Sibiu, prima de acest gen din România, fiind deschisă în 1929. Aceasta se află pe str. Dumbrăvii nr. 142 la ieşirea din oraş spre Răşinari şi se întinde pe mai bine de 15 ha. Tariful de intrare: 3 lei (un fleac
față de cei 13 lei de la București)
Anul acesta, din cauza week-end-ului prelungit de Sfântul Andrei și Ziua Națională, am primit o mică mare surpriză cu ocazia celor 8 anișori ❤ 🎂 – un week-end frumos la munte, mai exact la Sibiu. Trebuie să recunosc că am mai ajuns prin zonă dar niciodată nu am vizitat orașul așa cum merită. Sunt născută la munte așa că m-am simțit ca acasă.
În ultimul timp îmi dau seama că evenimentele la care merg “văd” lumina tiparului destul de târziu. Din păcate (sau fericire?
) îmi place să pun accent mai mult pe viața personală, pe serile de relaxare cu prietenii și, recunosc, blogul a trecut muult pe locul 3.. sau 4.. depinde de stare.
Am mai avut intenția să-mi iau laptopul cu mine în ieșirile de week-end dar fără succes – a rămas săracul în mașină, fără drept de apel. Așa că m-am resemnat și îmi fac timp de editat poze și scris articole cââând și când. ![]()
Astăzi a venit timpul să vă arăt câteva fotografii făcute la Spotlight – primul Festival Internațional al Luminii organizat la București în perioada 23-25 Aprilie 2o15.

