Archive for the Category »Album foto «

Au si ei oile lor :)

Sunt sigură că mulţi dintre voi, şoferi, aţi dat peste turme de oi lenevind pe drumurile naţionale/judeţene ale patriei. Ei bine, nici vecinii noştri europeni – greci, mai exact, nu stau mai bine la acest capitol.

În august, când ne-am întors din concediu, am luat-o pe un drum de întoarcere în România puţin mai lung, dar mai liniştit. Şi cum navigaţia maşinii mai poate da greş uneori (sau şoferul, depinde happy ) am cam “ocolit” puţin intrarea pe autostradă. La următoarea intrare trebuia să o luăm pe sub un pod şi hop pe autostradă.

Ei bine, sub acel pod stăteau bine-mersi, la umbră (afară fiind 35+ grade), o turmă de oi păzite de câţiva câini. Şi nici urmă de oier.. Asta până când am încercat să înaintăm uşor dar fără succes – mioarele nici că vroiau să se mişte. Când am crezut că ne facem şi noi cu o blană veritabilă şi cărniţă bună pentru acasă, a apărut şi oierul grec care şi-a dat mioarele din drumul nostru.

Şi eu care mă gândeam că numai la noi se practică sportul ăsta pe drumurile patriei.. happy

Steaua-Copenhaga pe Arena Nationala

La începutul lunii, mai exact pe 4 octombrie a avut loc pe Arena Naţională meciul FC Steaua Bucureşti – FC Copenhaga, meci din Grupa E a UEFA Europe League 2012 – 2013. A fost primul meci de pe Arena Naţională la care am participat de când şi-a deschis porţile în august 2011. Şi cum de atunci nu am reuşit să ajung la niciun meci, acum am avut ocazia.

Acustica stadionului e incredibilă, probabil şi din cauza galeriei steliste care dădea tonul şi a încurajat echipa pe tot parcursul meciului. Sunt sigură că din acest motiv, scorul final a fost Steaua 1 – Copenhaga 0. happy Cu siguranţă, nu e ultimul meci pe care îl voi urmări live la Arena Naţională.

California State Trooper de vanzare in Autovit :)

Astăzi am avut puţină treabă prin târgul Autovit şi am dat peste o maşină care.. nu cred că merita vândută happy

Era un Ford Crown Victoria mai special, mai exact un “police pursuit vehicle” Partea funny este că în afară de cătuşe, un baston, girofar, maşina mai era dotată şi cu sistemele originale -> consola principală. Aşa că părea a fi “de la mama ei”. Felicitări proprietarului! happy

La 12 metri sub Marea Egee

Aşa cum am precizat în articolele anterioare, concediul de anul acesta a fost plin de surprize, multă voie bună şi mai ales.. multă adrenalină. În Potos, un orăşel în sudul insulei, am cunoscut un om extraordinar şi nişte români de nota 11.

more…

Impresii din Thassos – Fotografii

Galeria nu trece automat la următoarele pagini happy