Zambiti, va rog! :)

Acum câteva luni am fost în Croația, în vacanță, și v-am povestit deja una alta. Ei bine, una dintre cele mai frumoase amintiri pe care le am e legată de un detaliu atât de mic încât majoritatea oamenilor nici nu l-ar fi luat în seamă. 

Mă plimbam pe stradă chiar în primele zile și eram tristă că nu prinsesem nizio zi cu soare.. Mă uitam în vitrinele magazinelor (deși sunt shopping addict, nici măcar asta nu mă înveselea..) pe lângă care treceam și când am întors privirea, la câțiva metri de mine, am văzut un domn în vârstă, la vreo 50 ani, elegant și cu o ținută impunătoare. Ne-am intersectat privirile pentru câteva secunde și domnul mi-a zâmbit părintește. I-am întors zâmbetul plăcut surprinsă, pentru că deși era un simplu străin trecător, zâmbetul lui m-a făcut și pe mine să zâmbesc, m-a făcut să mă simt mai bine fără un motiv anume. 

M-am întrebat de ce la noi (mă refer la România acum) pe stradă nu mi s-a întâmplat așa ceva, de ce oamenii nu zâmbesc mai des..

Așa cum spuneam la început, această întâmplare nu are nimic deosebit, nimic ieșit din comun. Dar mie mi-a rămas întipărită în memorie pentru că m-a făcut să mă simt om, nu doar un sclav al cotidianului. De ce am devenit morocănoși și răi? De ce nu putem să însoțim un “salut” sau un “mulțumesc” cu un zâmbet din suflet? Am uitat să ne bucurăm de lucrurile simple, de detaliile care ne fac viața mai frumoasă, am uitat să fim pozitivi și optimiști! E atât de plăcut să te simți plin de viață, să zâmbești și să vezi că ți se răspunde la fel!

Un zâmbet face cât o mie de cuvinte – nu uitați acest lucru următoarea dată când ieșiți din casă! 😍

You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.
Comentezi

XHTML: You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>