Ca în fiecare an, avem parte de Noaptea Muzeelor. O noaptă întreagă (teoretic) în care muzeele din ţară îşi deschid porţile, gratuit. De la teorie până la practică e cale lungă dar să nu intrăm în astfel de discuţii.
Împreună cu câţiva prieteni am luat la pas câteva muzee, pe care noi oricum le-am mai văcut şi anii trecuţi. Dar, chiar dacă ştiam ce vom găsi am zis să mai mergem încă o dată, poate s-au mai făcut schimbări.
Şi.. surpriză! Primul vizitat a fost Muzeul Militar Naţional, muzeu ce l-am mai văzut prin 2009 şi despre care am povestit aici. Şi scriam aşa frumos cum ne-am plimbat mai bine de 2 ore prin cele 3 etaje ale muzeului… Anul acesta în schimb am stat max. 15 min. – la subsol un steag al URSS, la parter – 2 tunuri la intrare şi o galerie de artă (ce căuta aici, nu am înţeles..). Şi atât! Atât în tot muzeul!!
Acum întrebarea mea este: de ce s-a mai inclus acest muzeul pe lista “de vizitat” dacă NU ai ce vizita? Sau mai bine zis, “suntem în reconstrucţie”, aşa scria pe afişul de sub scările interioare.
Poze? N-am! Adică am, dar ce folos ar fi să arat 3 chestii amărâte din ditamai muzeul?..