După ce a fost anunţat cu surle şi trâmbiţe câştigător la categoria “Cel mai bun film”, am avut curiozitatea de a vedea Argo – regizat de Ben Affleck. Sincer, părerea mea proprie şi personală despre acest film este “ce a fost aşa interesant în el?”. Aş da vina pe actori dar, din păcate, nici ei nu sunt cine ştie ce.
Povestea e destul de simplă şi lacrimogenă, în acelaşi timp (altfel nu ajungea la inimile juriului): În 1979, un grup de islamişti atacă ambasada americană în semn de răzbunare pentru susţinerea regelui Reza. 50 de membri ai staff-ului sunt luaţi prizonieri, 6 dintre ei reuşind să scape şi să se refugieze, pe ascuns, în casa ambasadorului canadian. Tony Mendez (Ben Affleck), un specialist CIA trebuie să vină cu o idee de a-i recupera pe cei 6 refugiaţi în deplină siguranţă.
Cea mai bună propunere a sa a fost să realizeze o poveste în care cei 6 refugiaţi ar fi regizori de film care doresc să cunoască mai bine plaiurile iraniene pentru a-şi duce la bun sfârşit filmul lor SF – Argo. Dacă îi iese sau nu această soluţie, vă las să urmăriţi filmul.