Archive for » februarie 23rd, 2010«

Coruptia si nepotismul

Trăim înconjuraţi de corupţie şi nepotisme. Şi vrând nevrând ne trezim obligaţi să apelăm din când în când la pile, cunoştinţe şi la relaţii [sau PCR cum spunea profesoara mea de istorie din generală] pentru a ne descurca în viaţă.

Degeaba un om gândeşte că românii trebuie să renunţe la practicile astea bolnave cu care am fost învăţaţi încă din vremea comunismului.

Degeaba te chinui singur şi te zbaţi să munceşti, să răzbaţi prin forţe proprii. Când vine unul cu relaţii îţi suflă totul de sub nas.

Am ajuns la concluzia că cel mai bine e să nu te agiţi, să te distrezi cât poţi, să faci câte un pic din fiecare. Să munceşti, să înveţi şi când ai ocazia să-ţi foloseşti relaţiile în scopuri bune, fără să eziţi. Oricum, atât cât mai ai de trăit pe pământ, mentalitatea românilor nu se va schimba, iar singur nu vei reuşi decât să te lupţi cu morile de vânt.

Ai numai de pierdut dacă te încăpăţânezi să dovedeşti că poţi face totul numai de unul singur. Vei ajunge să renunţi la multe lucruri, să îţi sacrifici sănătatea şi puţina bucurie care ţi-a mai rămas pentru a dovedi că eşti competent.

Te vei îngropa în muncă, lucru pe care şeful tău nu-l va aprecia niciodată atât de mult încât să-ţi spună sau să-ţi mărească salariul. Şi a doua zi îşi va lua locul unul care are pile şi nu ezită să le folosească.

Din păcate, asta e realitatea, aşa e în rRomânia, fie că ne place sau nu. Mai rău e că oamenii legii sunt cei mai corupţi şi dau un exemplu prost tuturor.