Aseară a avut loc o ploaie de stele căzătoare sau Perseidele, în limbaj ştiinţific.
Archive for » 2014 «
Mie când mi se pune pata pe câte o melodie, apăi o ascult, nu glumă! Cam aşa am păţit şi cu “mă întorc la tine iar şi iaaaar, mare albastrăăă” pe care o ascult de aprox. o săptămână. Şi încă mai pot
De ce? Pentru că mă duce cu gândul la mare, soare, călătorii, odihnă, relaxare, pe scurt – concediu.
Hai, capul sus în această săptămână scurtă şi să ne întoarcem mereu, iar şi iar, la marea cea albastră (sau muntele răcoros, depinde de preferinţe) ![]()
Cine a zis că pisicile şi câinii nu se înţeleg, s-a înşelat amarnic. Se ştie că pisicile pot face cel mai tare masaj ever, iar câinele sigur este de acord cu postura în care se află. ![]()
Cei de la Purina continuă seria reclamelor amuzante intitulate sugestiv “Cum are grijă o pisică de stăpânul ei” printr-un alt clip amuzant. De această dată, intră în scenă şi o mini-pisi, învăţăcelul. ![]()
E de la sine înţeles că nu doar noi oamenii suntem addicted to science. Până şi patrupedele noastre pot detrona highscore-uri, mai ales dacă vine vorba de lucruri care îi captivează.
Şi se pare că pescuitul este unul din hobby-urile pisicilor, i wonder why? ![]()

