Încă am îndoieli dacă am meritat sau nu tot ce mi s-a întâmplat în ultimele zile dar conştiinţa mea îmi spune să gândesc pozitiv, şi de data aceasta.
Ieri a fost ziua mea. Ziua în care mi-am luat liber de la orice îndatorire de servici ori de acasă. Ziua în care am fost înconjurată de prieteni dragi, de urări de bine de la oameni scumpi, de foşti clienţi care m-au uimit la telefon cu fraze de genul “eu aşa ţin minte, că eşti un geamăn mic născut la sfârşit de mai”, de oameni care nu ţin cont de trecerea anilor şi ştiu să-şi aducă aminte de toate fazele penibile (or not) chiar de ziua ta.
Am avut parte de bucurie, fericire, suspans dar şi puţină tristeţe. Dar pentru că sunt o persoană optimistă, am încercat să trec peste toate aşa cum ştiu mai bine. Şi mi-a ieşit 
Mi-am dorit linişte şi am obţinut-o printr-un week-end prelungit (şi telefonul pe silent dimineaţa, dar asta e altă poveste 
). Nu mi-am dorit ploaia de afară dar am înţeles de la părinţi că aşa era şi acum 26 ani, aşa că… n-am avut de ales.
Ce vreau de la viaţa ce mi se aşterne în cale? Sănătate şi linişte sufletească. Şi poate mai mult calm, deşi ar trebui să vină la pachet. În rest, viaţă lungă alături de cei dragi. 
