Zilnic merg cu metroul. Mi se pare cel mai rapid mijloc de transport din Bucureşti, cel puţin pentru unde trebuie eu să ajung.
Evident, întâlnesc fel de fel de persoane ciudate sau nu. Ciudate în sensul atitudinii şi personalităţii lor.
Astăzi am întâlnit o doamnă necăsătorită, într-o rochie scurtă albă [scurtă scurtă], pantofi negri de catifea cu ditamai tocul şi o poşetă neagră. Până aici nimic interesant. Eh, dar se apucă tipa la un moment dat să-şi cureţe pantofii. Eu n-aş fi reacţionat dar domnul de lângă mine da: domnişoara nu avea nimic pe dedesupt şi da, era o imagine oribilă 
[dacă eu am aşa o perspectivă, un bărbat cum ar zice?]. Bun, termină de crăcit pe acolo şi începe să se scotocească prin geantă. Era timpul pentru machiaj: ruj roşu strident [care nu se potrivea deloc cu ce era ea îmbrăcată], un tuş de ochi extrem de strident. Ora de machiaj piţiponcesc s-a terminat pentru a face loc orei de vorbit la telefon. Şi la ce păsărele i-au ieşit din guriţă, inclusiv înjurături, m-a făcut să mă întreb: is she or is she not a pitzi? 
Că dacă da, crecă ar da clasa tuturor!
Per ansamblu, tipa mi s-a părut extrem de penibilă şi sincer, îmi pare rău pentru prietenul [dacă îl are] cu care a vorbit la telefon şi l-a făcut în toate felurile pentru că nu vroia să vină să o ia de la metrou.
